Retete de pizza: pizza cu cartofi, pizza cu pastrama de oaie si pizza quattro stagioni

Printeaza

Pizza și-a câștigat popularitatea în întreaga lume datorită lui Regină Margherita a Italiei, care a vizitat orașul Napoli în 1889. În cinstea ei, bucătarul pizzeriei Brandi a creat o pizza reprezentând culorile drapelului italian: roșu (rosii), alb (mozzarella) și verde (busuioc). Această pizza a primit numele de “Pizza Margherita” și a devenit o adevărată emblemă a bucătăriei italiene.

Ziua internațională a pizzei: Este sărbătorită pe data de 9 februarie în fiecare an. A fost stabilită pentru a celebra această mâncare delicioasă și iubită în întreaga lume.

Cel mai mare cerc de pizza din lume: În anul 2012, pizzeria din Texas, Statele Unite, “Moose’s LZ Bar & Grill,” a creat cea mai mare pizza circulară din lume, cu un diametru de 127 de metri.

Cea mai scumpă pizza: În unele restaurante exclusive, poți găsi pizza care costă câteva mii de dolari. Acestea sunt adesea acoperite cu ingrediente rare și prețioase, cum ar fi trufe negre sau caviar.

Retete de pizza: pizza cu cartofi, pizza cu pastrama de oaie si pizza quattro stagioni. Pentru cei pasionati de pizza va prezentam o serie de 3 retete delicioase de pizza:

Pizza cu cartofi şi bacon

 

O reteta de pizza cu cartofi si bacon din: faina alba, apa, drojdie de bere, ulei de masline extravirgin, zahar, cartofi, bacon, frunze de salvie, sare si piper.

Ingrediente:Pizza cu cartofi şi bacon

  • 400 g faină albă
  • 200 ml apă
  • 1/2 cub drojdie de bere
  • 3 linguri ulei de măsline extravirgin
  • 1 linguriţă zahăr

pentru topping:

  • 500 g cartofi
  • 300 g bacon
  • 1 lingură ulei de măsline extra­virgin
  • frunze de salvie
  • sare şi piper

Mod de preparare:

Prepară aluatul pentru pizza. Intinde din aluat 4 discuri subţiri, stropeşte-le cu ulei, sărează-le uşor  şi coace-le 10 minute în cuptorul preîncălzit la 200° C.

Pune cartofii întregi într-o oală cu apă clocotită cu un praf de sare şi fierbe-i. Scurge-i şi lasă-i să se răcorească. Curăţă cartofii, sfarâmă-i şi întinde-i peste aluatul copt de pizza.

Pune sare şi piper după gust, stropeşte cu puţin ulei de măsline, aranjează feliile de bacon peste pizze şi decorează cu frunze de salvie. Serveşte-le imediat.

Pizza cu pastramă de vită şi salată verde

 

O reteta de pizza cu pastrama de vita si salata verde din: faina alba, apa, drojdie de bere, ulei de masline extravirgin, zahar, sare, salata verde, pastrama de vita, parmezan, sare si piper.

Ingrediente:Pizza cu pastramă de vită şi salată verde

pentru aluat:

  • 400 g faină albă
  • 200 ml apă
  • 1/2 cub drojdie de bere
  • 3 linguri ulei de măsline extravirgin
  • 1 linguriţă zahăr
  • sare

pentru topping:

  • 1 salată verde
  • 200 g pastramă de vită
  • 250 g parmezan
  • ulei de măsline extravirgin
  • sare
  • piper

Mod de preparare:

Prepară aluatul pentru pizza. Intinde din aluat 4 discuri subţiri (3 mm) cu diametrul de 22-24 cm. Coace-le 10 minute în cuptorul preîncălzit la 200° C.

Spală salata şi taie-o fâşii, pune-o într-un castron şi condimenteaz-o cu o linguriţă ulei de măsline, un praf de sare şi de piper. Salata trebuie condimentată cu ceva timp înainte de a fi folosită, dar nu prea mult, deoarece aceasta se înmoaie şi nu mai este crocantă.

Când aluatul de pizza este copt, aşază deasupra salată, felii de pastramă şi feliuţe foarte subţiri de parmezan, tăiate cu ajutorul cuţitului special.

Variante: Poţi schimba toppingul acestei pizze cu prosciutto şi rucola sau cu cicoare roşie (radicchio) şi feliuţe de peşte afumat. De asemenea, mai poţi folosi anghinare şi ba- con, după gust.

Pizza quattro stagioni

O reteta deliciaosa de pizza quattro stagioni din: faina alba, apa, drojdie de bere, ulei de masline extravirgin, zahar, rosii, mozzarella, anghinare, masline negre, porsciutto, ciuperci chmpignon, sare si piper.

Ingrediente:Pizza quattro stagioni

pentru aluat:

  • 400 g faină albă
  • 200 ml apă
  • 1/2 cub drojdie de bere
  • 3 linguri ulei de măsline extravirgin
  • 1 linguriţă zahăr

pentru topping:

  • 180 g roşii decojite
  • 200 g mozzarella
  • 6 bucăţi anghinare conservată
  • 10 măsline negre fără sâmburi
  • 5 felii şuncă (prosciutto, Kaiser)
  • 2 ciuperci champignon curăţate
  • 2 linguri ulei de măsline extravirgin
  • sare şi piper

Mod de preparare:

Prepară aluatul pentru pizza. Pune în blender roşiile, un praf de sare şi de piper, apoi pasează-le. Aşază aluatul pe planşeta presărată cu faină, întinde o foaie rotundă şi pune în mijlocul ei puţin sos de roşii. Cu ajutorul unei linguri, întinde sosul pe toată suprafaţa, lăsând o margine de 1 cm.

Taie felii mozzarella şi dispune-le uniform pe suprafaţa hiatului. Umple fiecare sfert al acesteia cu anghi­nare scursă şi tăiată sferturi, măsline negre, şunca şi lamele de ciuperci. Stropeşte cu puţin ulei de măsline şi coace 25 de minute în cuptorul încălzit la 200° C.

 

Dacă vrei să dai pizzei o aromă mai puternică şi mai plă­cută, poţi înlocui ciupercile champignon cu hribi proaspeţi, bine curăţaţi si tăiati feliuţe subţiri.

 

 

 

 

Poftă bună!

 

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.