Retete culinare: Salată grecească (varianta)

Printeaza

O reteta de salata greceasca din: rosii, masline negre, avocado, hamsa, oregano, otet de vin rosu, ulei de masline extravirgin, sare de mare, piper negru, salata, sos si branza feta.

Este o reţetă clasică foarte bună, care figurează în meniuri de ani întregi. Dacă puteţi face un efort special ca să cumpăraţi roşii coapte şi măsline cu sâmburi pe care să le curăţaţi dvs., veţi prepara o salată cu gust fantastic.

Ingrediente: Salată grecească

  • 6 roşii lunguieţe bine coapte
  • o mână de măsline negre
  • 2 avocado curăţate de coajă şi de sâmburi, tăiate în două, apoi feliate şi date prin zeamă de lămâie
  • o haşmă mare, curăţată şi tocată mărunt
  • o linguriţă cu vârf de oregano uscat
  • oţet de vin roşu sau cu ierburi aromate
  • ulei de măsline extravirgin
  • sare de mare şi piper negru proaspăt măcinat
  • o căpăţână de salată romană
  • sos cu lămâie şi ulei
  • 350 g brânză feta

 

Mod de preparare:

Tăiaţi roşiile în bucăţi neregulate de circa 1 cm. Amestecaţi-le într-un castron cu măslinele, feliile de avocado, haşma, cea mai mare parte din oregano, puţin oţet, ulei de măsline, sare şi piper, apoi lăsaţi-o să stea 5 minute.

Aruncaţi frunzele exterioare ale salatei, iar pe celelalte spălaţi-le şi uscaţi-le. Rupeţi bucăţi frunzele mai mari; pe cele mici lăsaţi-le întregi. Puneţi-le în castron, apoi asezonaţi cu sos de lămâie şi ulei. Transferaţi salata pe un platou mare, lăsând feliile de avocado în castron.

Pe acestea dispuneţi-le pe marginea platoului — nu dintr-un motiv anume, ci pur şi simplu ca fiecare din cei care stau la masă să apuce nişte felii de avocado! Stropiţi cu puţin ulei de măsline extravirgin şi presăraţi cu restul de oregano.

Salată grecească

 Salată grecească

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.