Pui cu bacon si sos de branza

Printeaza

Pui cu bacon si sos de branza din: pulpe de pui, bacon, fistic, coniac, unt, ulei, piper, sare, cimbru, lapte, Emmentaler, branza cu mucegai, branza maturata, crema de branza, tarhon, sos iute.

Ingrediente:Pui cu bacon si sos de branza

  • 4 pulpe de pui fără piele
  • 8 felii de bacon
  • 50 g fistic curăţat
  • 50 ml coniac
  • 2 linguri de unt
  • 1 lingură de ulei de măsline
  • sare şi piper negru după gust
  • cimbru de decor

Pentru sos:

  • 300 ml lapte
  • 50 g brânză Emmentaler
  • 50 g brânză cu mucegai albastru
  • 50 g brânză tare, maturată
  • 50 g cremă de brânză
  • 1 fir de cimbru
  • tarhon după gust
  • sos iute, dacă doriţi

 

Mod de preparare:

Bateţi carnea până când se subţiază şi asezonaţi-o cu sare şi piper negru. Tăiaţi şi îndepărtaţi cartilajul rămas.

Puneţi două felii de bacon pe folie alimentară, una lângă cealaltă, aşezaţi o pulpă de pui deasupra şi presăraţi fisticul tocat. Rulaţi cu ajutorul foliei. Repetaţi procesul cu carnea rămasă.

Infăşuraţi fiecare ruladă în folie de aluminiu, apoi puneţi-le pe toate în apa care fierbe. Lăsaţi oala pe foc tip de 12 minute, cu capacul pus.

Desfaceţi ruladele şi îndepărtaţi atât folia de plastic cât şi cea de aluminiu. Prăjiţi ruladele în unt amestecat cu ulei de măsline. Turnaţi coniac peste friptură şi flambaţi. Aşezaţi ruladele pe o foaie de copt şi lăsaţi-le în cuptorul preîncălzit la 180°C timp de 4-5 minute, până formează o crustă auriu-maronie.

Pentru sos, combinaţi toate ingredientele cu excepţia tarhonului şi a sosului iute şi încălziţi până când brânza se topeşte de tot. La final, adăugaţi sosul iute şi puţin tarhon.

Feliaţi ruladele şi serviţi cu sos. Decoraţi cu cimbru.

 

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.