Problemele pielii – Sanatate

Dermatitele

Vara are, fără îndoială, farmecul ei, însă pen­tru numeroase persoane, ea prezintă şi unele efecte secundare dezagreabile: în anotimpul cald, pielea poate să se usuce şi să se descuameze, provocând, de asemenea, şi mâncărimi. Cauza o constituie temperaturile mari, aerul uscat, de afară, dar şi expunerea la radiaţiile solare cu acţiune deosebit de intensă, din locurile de vacanţă.

Problemele pielii – Sanatate

Medicii cuprind toate neplăcerile amintite mai sus într-o denumire generică – dermatită sau eczemă.

Dar cauzele lor trebuie căutate şi-n alte părţi. Simp­­tomele pot fi provocate şi de contactul cu anu­miţi compuşi chimici sau plante cu potenţial alergen, iar în ţările puternic industrializate, circa 3% dintre adulţi şi 5% până la 20% dintre copii sunt afectaţi de o formă specială a bolii: dermatita atopică. De foarte multe ori, dermatologii o diagnostichează folosind termenul de neurodermită, cu toate că, între timp, a fost infirmată teoria potrivit căreia sistemul nervos ar fi implicat în declanşarea ei. Se formează vezicule, pielea se înroşeşte sau capătă o nuanţă mai închisă şi supurează. De obicei, este prezentă şi senzaţia de mân­cărime.

Alimente cu valoare terapeutică împotriva problemelor dermatologice

Făina de ovăz

Făina de ovăz este un remediu clasic pentru pielea iritată. Dacă aveţi mâncărimi, amestecaţi o cană de făină de ovăz în apa de baie şi rămâneţi în cadă 10 sau 15 minute. Apa trebuie să fie caldă, însă nu fier­binte, deoarece există riscul să vă agraveze mâncă­rimea. Făina de ovăz poate înlocui cu succes săpunul. Luaţi un pumn din ea, puneţi-o într-o pânză moale sau doar o batistă, strângeţi-o în formă de pungă şi închideţi-o cu un cerculeţ de elastic, din cele între­buin­ţate la borcanele de conserve. Înmuiaţi-o bine în apă, stoarceţi-o şi apoi folosiţi-o ca pe o cârpă de spălat.

Uleiul de măsline, mierea şi ceara de albine

Mierea nu serveşte numai ca îndulcitor, ci şi ca leac eficient, utilizat ca atare de multe generaţii, în me­­di­cina populară. Cercetările ştiinţifice i-au confir­mat acţiunea bactericidă.

În cadrul unui studiu efectuat în Emiratele Arabe Unite, specialiştii au constatat că un amestec compus din miere pură, ceară şi ulei de măsline, aplicat pe piele timp de 14 zile, a ameliorat dermatita la opt din zece subiecţi.

Din lectura Bibliei, aflăm că personajele Vechiului şi Noului Testament obişnuiau să-şi protejeze pielea ungând-o cu ulei. Există şi în zilele noastre destui oa­meni care preferă oricărei loţiuni de corp, uleiul de măsline. Ei fac aceasta chiar fără a fi conştienţi că astfel apelează la cel mai puternic remediu contra di­verselor forme de dermatită. Uleiul de măsline con­ţine patru principii active care combat dermatita (esculina, apigenina, quercetina şi rutina), precum şi zeci de substanţe cu efect antiinflamator. Vă puteţi prepara singuri un excelent ulei pentru îngrijire corporală, amestecând în uleiul de măsline puţin ulei de nucă sau de avocado şi adăugându-i câteva petale de gălbenele.

Avocado

Indiferent dacă este administrat extern sau in­tern, uleiul de avocado contribuie la menţinerea sănătăţii pielii, deoarece asigură un aport con­sis­tent de vita­mine A, D şi E.

Castraveţii

Fac parte din familia căreia îi aparţin şi pepe­nele roşu, dovleceii, ca şi diferitele soiuri de do­vleci. În Antichitate s-au bucurat de multă preţuire la egipteni, greci şi romani, care îi consumau şi, totodată, le valorificau proprietăţile curative, în beneficiul pielii.
În cazul când aveţi probleme dermatologice, luaţi câţiva castraveţi, curăţaţi-i de coajă şi pasaţi-i cu un blender, apoi aplicaţi pasta obţinută direct pe por­ţiu­nea de piele afectată şi lăsaţi-o să acţioneze 15 până la 30 de minute. Dacă doriţi, puteţi adăuga la castra­veţi şi un avocado. Uleiul de avocado este un remediu consacrat pentru unele forme de dermatită.

Seminţele de in

În Roma antică, seminţele de in erau apreciate pentru eficienţa lor terapeutică. Astăzi, multă lume le evită, fiindcă nu pot fi depozitate timp îndelungat, din pricina conţinutului lor bogat de acizi graşi Omega-3. Interesant este faptul că, tocmai datorită acestor acizi, ele pro­duc efecte benefice în nume­roase direc­ţii, inclusiv a­co­lo un­de există probleme dermatologice. Unul din­tre acizii graşi Omega-3, şi anume acidul alfa-linole­nic, deţine o pondere de 40%-60% în com­poziţia uleiului de in.
Luaţi zilnic câte o lin­gură de ulei de in sau mă­cinaţi două linguriţe de seminţe şi presăraţi-le peste mâncarea gătită ori supa din farfurie. Dacă preferaţi, le puteţi înlocui cu boabe de ovăz, care au o acţiune similară.

O sursă bună de acizi Omega-3 este şi peştele, mai ales peştii graşi care trăiesc în apele reci, aşa cum sunt somonul şi sardinele. O constatare demnă de reţinut au făcut cercetătorii mexicani. Ei au descoperit că la copiii în vârstă de un an, ai căror mame mâncaseră peşte de două ori pe săptămână în perioada gravi­di­tăţii, riscul de dermatită era cu 37% mai redus decât la cei ai căror mame se mulţumiseră cu o singură masă de peşte săptămânal.
Pentru a avea o piele mai sănătoasă, specialiştii ne sfătuiesc să consumăm de două ori pe săptămână peş­te gras: somon, macrou sau ton.
* Conopida şi alte alimente care conţin vitamina B6
Dermatita este una din consecinţele carenţei de vitamină B6. Dacă aveţi asemenea probleme, mâncaţi mai multe alimente care conţin vitamina respectivă în cantităţi importante. De exemplu: conopidă, spa­nac, bame, năsturel şi banane.

Ardeii iuţi

Substanţa care dă ardeilor iuţi gustul lor specific este capsaicina. Cremele cu 0,025% capsaicină (con­cen­traţie ce corespunde unui ardei potrivit de iute) s-au dovedit eficiente în combaterea senzaţiilor de mâncărime, cu adevărat chinuitoare, ale bolnavilor de psoriazis, astfel încât se poate presupune că vor fi de ajutor şi la pielea afectată de o dermatită sezonieră.

Preparatele din comerţ conţin între 0,025% şi 0,075% capsaicină. Dvs. vă puteţi însă prepara alifia şi personal, zdrobind un ardei iute roşu şi ameste­cându-l cu orice cremă hidratantă doriţi.

Capsaicina pote provoca usturime pe piele, însă această sensibilitate ar trebui să dispară treptat. Apli­caţi crema, protejându-vă cu mănuşi de cauciuc, ori servindu-vă de o spatulă de lemn sau de plastic. După ce aţi terminat, spălaţi-vă bine pe mâini. Dacă totuşi veţi observa că tratamentul mai mult vă irită decât vă ajută, sfatul nostru este să renunţaţi la el.

Laptele

Şi o cană de lapte rece poate calma mâncărimea – însă nu dacă o beţi. Înmuiaţi în lapte un tifon sau o bu­cată de pânză curată şi ţineţi-o două sau trei minu­te pe piele, după care o îmbibaţi din nou. Întreaga procedură ar trebui să dureze aproximativ zece mi­nu­te. Această compresă rece poate linişti pielea, do­mo­lind senzaţia de mâncărime.

Alimente de consumat cu prudenţă

În circa 10% din cazuri, dermatita este provocată de anumite alimente. Aceasta se constată frecvent, mai ales la sugari şi la copiii mici care suferă de astm. Dacă aveţi impresia că nu toleraţi un anumit aliment, cel mai bine ar fi să-l eliminaţi din meniul dvs. După cum se ştie, cele care pot agrava dermatita sunt, în primul rând, ouăle, arahidele, soia, grâul şi peştele. De asemenea, auzim uneori spunându-se că alcoolul, cafeaua, ciocolata, roşiile şi zahărul ar putea să de­clanşeze un episod al bolii.

Atenţie şi la cocteiluri, în special la Margarita. Acest cocteil mexican de vară conţine, printre altele, suc de limete, iar atunci când pielea intră în contact cu el, locul respectiv devi­ne sensibil la lumină şi se de­clanşează o reacţie de tip alergic: pielea se înroşeşte şi se inflamează ca după o expunere prelungită la soare, apare şi o iritaţie în­soţită de mâncărimi. Sub­stanţele vegetale care fac să crească sensibilitatea la lumină se mai găsesc şi în tulpinile de ţelină, în pă­trunjel, dar şi în unele parfumuri.

Simptomele derma­titei Berloque (aceasta este denumirea ei ştiinţifică) se tratează cu comprese reci şi cu creme.

Produsele lactate pot genera de asemenea pro­bleme dermatologice. Întrebuinţat extern, laptele cal­mează pielea, în schimb ingerarea lui duce uneori la efecte contrare. “Alimentul care influenţează cel mai mult starea pielii este laptele de vacă”, spune medicul dermatolog Joel Schlessinger, fost preşedinte al Ame­rican Society of Cosmetic Dermatology and Aesthetic Surgery. “Dispunem de tot mai multe dovezi care atestă faptul că hormonii existenţi în lapte provoacă apa­riţia acneei, inclusiv la adulţi, şi îi agravează evo­luţia. Este posibil ca laptele de soia să fie o alternativă de preferat.”

Din cămara cu ierburi de leac

Fitoterapeuta Leslie Tierra laudă gălbenelele, spu­nând că ele se numără printre plantele medi­cinale cele mai redutabile ca remediu contra pro­blemelor de ori­ce fel ale pielii. Tinctura de găl­benele combate infec­ţiile microbiene şi fungice, tinerele mame o folosesc la dermatita de contact a sugarilor, iar terapeuta însăşi şi-a tratat cu ea fiul bolnav de varicelă. Cea mai sim­plă mo­dalitate de trata­ment este să vă pro­curaţi o ali­fie cu ex­tract de gălbenele, care poa­te fi aplicată pe pie­le, la ne­voie.
Herpesul simplex

Infecţiile cu herpes dau naştere unor vezicule dureroase, pline cu lichid şi extrem de conta­gioase. Ele sunt provocate de virusul herpes simplex, care există în două forme: tipurile 1 şi 2. Îna­inte, se considera că virusul herpes simplex de tip 1 (VHS-1) ar fi responsabil doar pentru infecţiile orale (Herpes labialis), în timp ce VHS-2 s-ar afla la origi­nea infecţiilor din regiunea genitală (Herpes genita­lis). Cercetările mai recente au arătat totuşi că, indi­ferent de tipul căruia îi aparţine, virusul herpex sim­plex poate declanşa infecţii în ambele zone.

O infecţie virală debutează de regulă cu furnică­turi la locul afectat. O zi sau două mai târziu, se formează veziculele. De cele mai multe ori, ele apar la marginea buzelor, însă pot fi localizate şi pe bărbie, pe nări sau pe degete. Sunt rare cazurile când se află plasate pe gingie sau în cerul gurii. Toate celelalte leziuni din cavitatea bucală, de exemplu cele de pe partea interioară a obrajilor, sunt afte, deci ulceraţii ne­contagioase.

După şapte zile, veziculele se sparg, lăsând lichi­dul să se scurgă. Apoi se formează o crustă gălbuie, care în cele din urmă cade, lăsând locul pielii sănă­toase, crescute între timp. Dar, deşi veziculele au dis­părut, virusul rămâne în organism în stare latentă şi va reveni cu noi perioade de erupţie, la intervale imposi­bil de prognozat. Puseurile sunt deseori declanşate de răceli, de stres ori de condiţii meteorologice extreme.

Alimente cu valoare terapeutică împotriva herpesului

Smochinele

Pe lângă enzima proteolitică numită ficină, smo­chinele conţin numeroşi compuşi antivirali şi antiher­petici, precum şi substanţe cu efect analgezic. Pieliţa fructelor proaspete ar putea să mai păstreze ceva din sucul lăptos în care se găseşte cea mai mare cantitate de ficină. Dacă tocmai aveţi de-a face cu o infecţie herpetică, ar fi bine să vă tamponaţi din când în când locul afectat cu bucăţele din pieliţa unei smochine, după care puteţi savura, fi­reşte, restul fructului.

Fasolea

De unul singur, virusul herpes sim­plex este inca­pabil să acţioneze. La fel ca toate celelalte elemente din organis­mul nostru, el funcţionează în conso­nan­ţă cu anumiţi factori şi în opoziţie cu alţii. Astfel, exis­ten­ţa unei cantităţi mari de arginină în ţesuturi favo­rizează în­mul­ţirea virusului, în timp ce un alt amino­acid, lizina, îi blochează proliferarea şi ajută la stopa­rea infecţiei. Din acest motiv, este recomandabil să creş­teţi pe cât posibil consumul de alimente care con­ţin lizină.

Gândiţi-vă în primul rând la fasole. 100 de grame (cam o jumătate de cană) de fasole albă cu bobul mic, fasole lima, fa­sole roşie sau fasole neagră vă furni­zează 1,4 grame de lizină. Campionii lizinei sunt însă năsturelul şi soia, urmate de germenii de fasole neagră, pudra de roşcove (ca­rob), germenii de linte, loboda câinească, spanacul, ma­zărea, seminţele de dovleac, varza de Chi­na, bobul, schinduful şi pă­trun­jelul – în ordinea în care le-am enumerat.

Este important să reţineţi că lizina nu vindecă infecţiile cu herpes. Ea nu poate decât să reducă riscul declan­şării unor noi episoade şi să grăbeas­că însănă­to­şirea.

Ardeii iuţi

Substanţa iute din ardei, cap­saicina, poate fi diluată, ameste­cată cu o cremă şi aplicată pe piele, pentru a împiedica transmiterea semnalelor de durere de către ner­vii aflaţi dedesubtul pielii, în zona respectivă.

Dacă aveţi o infecţie herpetică, utilizaţi fie o alifie cu capsaicină cumpărată de la farmacie, fie una preparată de dvs. în felul următor: amestecaţi boia iute într-o cremă albă, până când ea îşi va schimba culoarea în roz. Tamponaţi apoi locurile afectate, însă nu şi dacă ele se află aproape de ochi. După aceea, spălaţi-vă bine mâinile. Aveţi grijă să nu iritaţi cu capsaicina şi alte porţiuni de piele în afara celor bol­nave şi întrerupeţi imediat tratamentul în cazul când vă apar iritaţii, mai ales la buze.

Cuişoarele

În lucrarea de referinţă “Encyclopedia of Com­mon Natural Ingredients” de Albert Y. Leung şi Steven Foster, uleiul de cuişoare este prezentat ca un remediu puternic împotriva ambelor tipuri de virus herpes simplex. Un studiu efectuat în Thailanda îi confirmă eficienţa. Cercetătorii europeni au constatat că, asociat cu preparatul antiviral Aciclovir, uleiul de cuişoare poate contribui la blocarea înmulţirii viru­şilor herpetici – cel puţin, în condiţii de laborator.

Usturoiul

Dintr-un studiu publicat în revista “Planta Me­dica” reiese că usturoiul combate cu succes o serie de viruşi, printre care şi VHS-1 şi VHS-2. Din păca­te, specialiştii n-au putut stabili ce efecte concrete produce fiecare dintre numeroasele sale principii ac­tive. Asezonaţi-vă pastele sau pizza cu usturoi proas­păt, tăiat mărunt sau presat, ori puneţi căţeii întregi într-o salată asortată. Vă puteţi pregăti şi un ceai de usturoi, din câţiva căţei fierţi într-o cană de apă. Apoi strecuraţi lichidul şi adăugaţi zeamă de lămâie şi pu­ţină miere, pentru a atenua gustul iute al usturoiului.

Oregano

În clasamentul întocmit de specialişti, această plantă din familia labiatelor a dat cele mai bune re­zultate în combaterea infecţiilor virale, fiind cu mult superioară roiniţei, care este deosebit de apreciată în medicina populară, având o faimă bine stabilită de leac contra herpesului. Atât roiniţa, cât şi oregano, sunt bogate în substanţe ce calmează durerile şi au o acţiu­ne antivirală şi antiherpetică. Prin urmare, este cât se poate de firesc să le combinăm într-o infuzie. Tur­naţi apă clocotită peste un amestec de roiniţă şi oregano în părţi egale şi, dacă doriţi să daţi ceaiului un gust mai bun, adăugaţi scorţişoară, cuişoare şi/sau mentă. Puteţi să folosiţi şi uleiul de oregano, prezent în far­ma­cii. Se aplică cu un beţişor cu vată, pe locul bolnav.

Căpşunile, portocalele, pepenii galbeni, grepfruitul şi alte surse de vitamina C

Toate fructele menţionate mai sus conţin din belşug vitamina C, care stimulează apărarea naturală a organismului. Există un studiu care arată că bio­fla­vonoidele prezente în legumele şi fructele viu colorate, ca şi acidul ascorbic, adică vi­ta­mina C, pot ameliora simptomele her­pe­sului. Cantităţi mari din această vita­mină vă oferă şi coacăzele negre, kiwi şi fructele de guava. Dacă preferaţi legu­mele, ar tre­bui să alegeţi ardeii roşii şi verzi sau broccoli.
În cazul când vă place să experimentaţi şi aveţi acces la o sursă de alimente mai pu­ţin convenţionale, puteţi încerca şi se­min­ţele de amalaki (fructul unui co­pac ori­ginar din India), nucile caju sau spa­nacul de Malabur.

Laptele şi brânza

Un sfert de litru de lapte cu 1,5% grăsime conţine 57 miligrame de lizină, raportul dintre cantităţile de lizină şi arginină fiind de 2:1. Întru­cât lizina favorizează şi asimilarea calciului, consumul de lapte prezintă un dublu avan­taj. În 30 de grame de şvaiţer se găsesc 73 miligrame de lizină şi numai 26 miligrame de arginină, deci raportul între ele este de aproape 3:1. Cantităţile şi proporţiile sunt similare şi la alte tipuri de brânză, cum ar fi mozzarella sau parmezanul.

Carnea de porc

Probabil cea mai bună sursă de lizină este carnea de porc, cu 3,7 grame doar într-o bucată de pulpă la grătar. Dintr-o porţie de carne tocată care cântăreşte 80 de grame veţi obţine 2 grame de lizină, iar o felie de şuncă vă oferă în jur de 0,5 grame. Un hotdog fă­cut din carne de porc conţine şi el 853 miligrame.
Articol preluat de aici.