Painea cu usturoi

Printeaza

Pâinea cu usturoi este pur şi simplu o pâine proaspătă, frecată cu usturoi şi unsă cu unt sau margarina, care se coace apoi în cuptor.

Gustul ei depinde de prospeţimea, calitatea şi sortimentul de pâine folosit. Este recomandată pâinea franţuzească sau cea italiană, precum ciabotta sau franzela.

Pâinea cu usturoi se prepară după diverse metode; ea poate fi tăiată în felii de-a lungul, unsă cu unt din belşug, iar apoi frecată cu căţei de usturoi tăiaţi în două sau presărată cu bucăţele de usturoi. Feliile de pâine pot fi, de asemenea, înmuiate în unt topit, prăjite apoi cu usturoi şi, eventual, pătrunjel.

Conform unei alte metode, prin care pâinea rămâne moale, se taie ciabatto sau franzela şi se ung feliile cu un amestec de unt topit, usturoi tocat, pătrunjel tocat şi brânză rasă. Feliile se învelesc în folie şi se coc 30 de minute la 180°C.

Pâinea cu usturoi este o invenţie americană care s-a extins în întregul spaţiu anglo-saxon.

Se mănâncă, în general, alături de tocăniţe italieneşti sau franţuzeşti cu carne sau legume, putând fi, de asemenea, întâlnită în majoritatea meniurilor pizzeriilor.

Italienii afirmă că aceasta nu este nimic altceva decât o variaţiune a bruschettei toscane.

 

Painea cu usturoi

Painea cu usturoi

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.