Muschi de vita invelit in bacon cu aroma de cimbru

Printeaza

Muschi de vita invelit in bacon cu aroma de cimbru din: unt, muschi de vita, ceapa, sos de hrean, vin rosu, supa de vita, amidon, jeleu de coacaze, prosciutto, patrunjel, cimbru.

Ingrediente: Muschi_de_vita_invelit_in_bacon_cu_aroma_de_cimbru

  • 50g de unt
  • 900g muşchi de vită, tăiat din mijlocul bucăţii de carne, pentru a avea o qrosime uniformă
  • 400g de ceapă, tăiată în jumătăţi şi feliată subţire
  • 3 linguri sos de hrean
  • 200ml de vin roşu
  • 700ml supă de vită
  • 1 lingură de amidon
  • 1 linqură jeleu de coacăze roşii
  • 10 felii de prosciutto
  • 4 linguri de pătrunjel tocat fin
  • 1 lingură frunze de cimbru proaspăt, plus extra pentru servit

Mod de preparare:

Topeşte untul într-o tigaie mare şi prăjeşte muşchiul de vită 5 minute, întorcându-l de pe o parte pe alta pentru a-şi schimba culoarea uniform.

Scoate-l şi lasă-l să sa răcească. Pune în tigaie ceapa şi căleşte-o, amestecând, până când se înmoaie şi devine aurie.

Stinge focul şi transferă într-un bol două treimi din ceapă. Adaugă hreanul şi nişte piper negru, apoi pasează-le cu un blender vertical, pentru a obţine o pastă grosieră.

Intre timp, toarnă vinul roşu şi supa în tigaie, peste ceapa rămasă.

Combină amidonul cu 3 linguri de apă, adaugă această pastă în tigaie, împreună cu jeleul de coacăze şi amestecă sosul până când se îngroaşă.

Asezonează după gust şi lasă-l să fiarbă cel puţin 5 minute. Lasă-l să se răcească şi ţine-i la frigider până când urmează să-l serveşti.

Intinde 8 felii de prosciutto în 2 rânduri care se întrepătrund.

Intinde amestecul cu hrean pe ele şi presară ierburile uniform.

Aşază muşchiul de vită deasupra, acoperă capetele muşchiului cu ultimele 2 felii, apoi înveleşte strâns carnea cu feliile de prosciutto.

Ţine carnea la frigider până când urmează să o găteşti.

Scoate muşchiul din frigider cu cel puţin 30 de minute înainte de a-l da la cuptor. Incinge cuptorul la 220°C.

Pune carnea într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi coace-o 30-40 de minute, în funcţie de cât de bine făcută vrei să fie.

(Pentru a verifica asta, introdu în mijlocul ei un termometru digital – ar trebui să indice 50°C pentru carne în sânge, 55°C pentru mediu în sânge şi 60°C pentru mediu făcută.)

Lasă carnea deoparte 10-15 minute, apoi feliaz-o cu grijă, cu ajutorul unui cuţit foarte ascuţit şi serveşte-o cu sosul de vin.

Presară deasupra frunze suplimentare de cimbru.

Muschi de vita invelit in bacon cu aroma de cimbru

Muschi_de_vita_invelit_in_bacon_cu_aroma_de_cimbru

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.