Minestrone delicios

Printeaza

Minestrone delicios din: fasole alba, napi, morcovi, praz, varza dulce, fasole verde, spaghetti, rosii, ceapa, cuisoare, usturoi, busuioc, costita, sare si piper.

Minestrone_07

 

Ingrediente:

  • 300 g fasole albă
  • 100 g napi
  • 150 g morcovi din soiul carote
  • 200 g praz (partea albă)
  • 1/4 de varză dulce
  • 150 g fasole verde
  • 80 g spaghetti
  • 200 g roşii tăiate în cuburi mici
  • 1 ceapă
  • 2 cuişoare aromate
  • 40 g usturoi
  • busuioc
  • 100 g costiţa
  • sare
  • piper

 

Mod de preparare:

Alegeţi fasolea albă, spălaţi-o, apoi lăsaţi-o 60 de minute în apă rece. Limpeziţi-o, acoperiţi-o cu altă apă şi puneţi-o într-o cratiţă mare la fiert. Luaţi după 10 minute vasul de pe foc, spălaţi fasolea cu apă rece şi aşezaţi-o din nou la fiert.

Când începe să clocotească, puneţi un morcov tăiat în sferturi, o ceapă întreagă în care înfigeţi cuişoarele şi 2-3 tulpini proaspete de tarhon. Adăugaţi, de asemenea, usturoiul transformat în mujdei.

Lăsaţi vasul acoperit pe foc să clocotească potrivit vreme de 50 de minute.

Curăţaţi legumele apoi tocaţi fin napii, morcovii rămaşi, prazul şi fasolea verde. Varza puneţi-o într-un castron, stropiţi-o cu apă şi oţet, iar după 10 minute tocaţi-i mărunt mijlocul.

Intr-o tigaie mare puneţi felii de costiţă să se aurească puţin. Tot aici, deci în aceeaşi grăsime, puneţi morcovii tăiaţi in rondele subţiri, prazul, napii, varza tocată şi fasolea verde.

După 3-4 minute, în vasul acoperit, adăugaţi roşiile. Puneţi peste acestea 2 litri de apă caldă, potriviţi de sare şi de piper, apoi puneţi fasolea albă, fiartă. Acoperiţi vasul şi lăsaţi-l la foc domol alte 20 de minute.

La jumătatea acestui timp, puneţi spaghetele rupte în bucăţi de 1 cm. Dacă vă place mai condimentat, nu ezitaţi să potriviţi gustul de sare, piper etc.

Serviţi preparatul fierbinte, decorat cu frunze proaspete de busuioc.

 

 

Minestrone delicios

Minestrone_07

 

 

 

 

 

 

 

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.