Icre de crap
PrinteazaIcre de crap din: ulei, icre, masline, ceapa, lamaie, apa minerala, sare.
- 300 ml ulei
- 100 g icre
- sare
- măsline
- ceapă
- zeamă de lămâie
- 2 felii pâine albă, înmuiate în lapte
- apă minerală
Mod de preparare:
Treci icrele proaspete printr-o sită ca să le îndepărtezi pieliţele. Le dai cu sare şi le laşi într-un castron, la rece, cel puţin 24 de ore. Le amesteci cu o lingură de lemn, picurând ulei puţin câte puţin. Omogenizezi rapid ca uleiul să nu se strângă într-un loc.
După ce s-au albit, poţi băga mixerul şi de acum poţi turna ceva mai mult ulei. Stropeşti din când în când cu câte 1-2 picături de apă minerală. Storci bine pâinea înmuiată şi o încorporezi în icre, turnând din când în când ulei şi amestecând încontinuu.
La final, adaugi zeamă de lămâie, în funcţie de cât le vrei de acre, mixând continuu.
Le serveşti cu ceapă tăiată mărunt, cu feliuţe de măsline şi cu pâine prăjită.
Pofta buna!





