Gasca umpluta in vin

Printeaza

Gasca umpluta in vin din: boboc de gasca, ciuperci, ceapa, costita, rosie, verdeata, ou, ulei.

Ingrediente:Gasca umpluta in vin

  • 1 boboc mare de gâscă
  • 800 g ciuperci
  • 1 ceapă
  • 50 ml ulei de măsline
  • 1 bucată costiţă afumată
  • 1 roşie
  • 1 legătură verdeaţă
  • 1 ou

Marinată:

  • ulei de măsline
  • sare
  • piper
  • 200 ml vin alb sau roze
  • 4 foi de dafin
  • bacon afumat

 

Mod de preparare:

Bobocul de gâscă pârlit şi spălat se curăţă. Se lasă întreg, făcând o incizie doar pe burtă. Se opresc pipota, care se curăţă şi se spală bine, inima şi ficatul.

Se fac nişte incizii pe pieptul bobocului, apoi se freacă bine în interior şi pe exterior cu ulei de măsline, sare şi piper.

Se aşază cu pieptul în jos, într-o tavă mai înaltă şi cu capac, în care se pune vinul cu 200 ml de apă, puţină sare, ulei de măsline şi foi de dafin.

Se pun în tavă şi măruntaiele, se acoperă şi se lasă la frigider până a doua zi.

Se împănează crestăturile de pe piept cu bucăţi de afumătură, se mai stropeşte cu ulei de măsline, se pune în tavă cu pieptul în jos, se acoperă şi se dă 1 oră la cuptor.

Se întoarce apoi cu pieptul în sus şi se mai dă 30 minute la cuptor.

Intr-un strop de ulei se căleşte ceapa cu măruntaie şi restul de afumătură, tăiate mărunt. Se pun ciupercile feliate, roşia cubuleţe, se potriveşte de sare şi piper şi se lasă să scadă.

Se ia de pe foc, se adaugă verdeaţa tocată şi, când s-a răcit puţin, şi oul bătut. Se umple bobocul, apoi se acoperă incizia cu fâşii de bacon afumat.

Se pune în tăviţă, cu pieptul în sus, se acoperă cu capac şi se dă la cuptor 30 minute. Se descoperă tava şi se mai lasă 15 minute, să se rumenească frumos.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.