Găluşte de gris cu carne tocată

Printeaza

Găluşte de gris cu carne tocată din: gris, oua, unt, carne tocata de porc, rosii, ceapa, usturoi, ardei capia, masline, cimbru, sare, piperulei, chili, curry.

 

Ingrediente:Găluşte de gris cu carne tocată

  • 150 g griş
  • două ouă
  • 50 g unt
  • 500 g carne de porc tocată
  • 500 g roşii
  • o ceapă
  • 3 căţei de usturoi
  • un ardei capia
  • 100 g măsline feliate
  • cimbru
  • sare
  • piper
  • ulei de floarea-soarelui
  • chili
  • curry

Preparare:

Ceapa şi usturoiul se curăţă de foi, se spală, se toacă mărunt şi se căleşte în ulei încins împreună cu ardeiul tăiat cubuleţe.

Se adaugă carnea şi se prăjeşte pînă cînd scade sucul format.

Se adaugă roşiile date pe râzătoare, măslinele, sarea, piperul şi cimbrul tocat.

Se fierbe încă zece minute la foc mediu, se opreşte focul şi se presară cimbru proaspăt.

Untul se pune într-un castron şi se mixează pînă cînd devine ca o cremă.

Se adaugă ouăle, grisul, puţină sare şi se amestecă.

Intr-o oală se pune apă cu sare la fiert şi, cînd începe să clocotească, se pun găluştele formate cu ajutorul unei linguri.

Se lasă la fiert pînă cînd au crescut în volum şi au devenit pufoase.

Se pun în farfurii şi se servesc cu sosul de roşii cu carne.

La sos se mai poate adăuga pudră de chili sau puţin curry.

Găluşte de gris cu carne tocată

Galuste de gris cu carne tocata.jpg

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.