Frunzele de leuştean

Printeaza

Frunzele de leuştean. Primăvara, zarzavaturile au o forţă vindecătoare de excepţie, neîntâlnită în nici o altă perioadă a anului. Mai ales acum, în Aprilie şi în Mai, dovedesc “competenţe” uriaşe, pentru a detoxifia organismul şi pentru a-l stimula, ajutându-l împotriva bolilor autoimune sau degenerative.

Iar “campion absolut” printre verzituri e leuşteanul, nelipsit din grădina cu zarzavat.Luestean

Îl recunoşti de la distanţă: tulpina sa atinge o înălţime de aproape doi metri, frunzele sale au un verde intens, iar aroma lor îmbietoare şi proaspătă este inconfundabilă.

Leuş­teanul este o plantă europeană, des­co­perită şi folosită pentru prima dată în bazinul Mării Mediterane, pe teri­toriul Italiei, Greciei şi al Franţei de astăzi.

De altfel, în aceste ţări, la fel ca şi în România, a existat şi parţial mai există, un adevărat cult pentru această plantă aromatică, care era considerată – nu doar un simplu zar­zavat, ci şi un medicament redutabil şi chiar un elixir magic, foarte efi­cient.

Nu se ştie exact când a ajuns să fie folosit leuşteanul pe teritoriul ţării noastre, probabil înaintea inva­ziei romane, însă a fost foarte bine adoptat, devenind un medi­ca­­ment uzual, folosit de me­di­cina populară şi magică, în toate regiunile.

În ultimul de­ceniu, studiile ştiinţifice au arătat că în frunzele verzi ale acestei plante se ascund ade­vărate comori de sănătate, capabile să vindece boli di­verse.

Vă prezint, în con­tinuare, cele mai importante utilizări terapeutice ale frun­zelor proaspete de leuştean.

Curăţirea organismului

Pentru a elimina toxinele şi deşeurile de metabo­lism din sânge şi ţesuturi, se ţine o cură de minimum 2 săptămâni, cu suc de leuştean.

Acesta se obţine ast­fel: se mixează o mână de frunze proaspete, la care s-au adăugat 100 ml de apă, după care se lasă jumătate de oră la macerat, apoi se filtrează.

Licoarea obţinută este bine să se consume imediat sau să fie păstrată la frigider, dar nu mai mult de 4 ore. Sucul proaspăt din frunze de leuştean este un remediu puternic, dar care ridică probleme de digestie.

În aceste cazuri, nu se administrează singur, ci diluat în puţin suc de rădăcină de morcov.

Cura detoxifiantă cu suc de leuştean are efecte spectaculoase asupra gutei, întrucât mobilizează prompt excesul de acid uric din articulaţii şi alte ţesuturi, sti­mulând apoi eliminarea acestuia pe cale renală.

Sucul de leuştean inactivează radicalii liberi, împiedică ac­ţiunea nefastă a unor substanţe nocive, cum ar fi cele din pesticide, detergenţi, unele produse cosmetice.

Nu în ultimul rând, clorofila din suc ajută la eliminarea unor metale grele din organism, cum ar fi mercurul, plumbul, cadmiul. Efectul?

Bolile alergice se amelio­rează sau dispar, pielea îşi recapătă pigmentaţia normală (sucul se poate folosi şi extern), ficatul îngră­şat îşi recapătă morfologia normală.

Acest tratament de detoxifiere este indicat în mod special fumătorilor, consumatorilor de carne, de produse fast-food sau conservate.

Digestia

Frunzele de leuştean sunt un excelent tonic sto­macal, care creşte secreţia de sucuri digestive, alungă inapetenţa şi pune în mişcare tubul digestiv.

Se reco­mandă contra dispepsiei, gastritei hipo- şi hiper-acide, diskineziei biliare (fiere leneşă). Tratamentul este simplu: se mestecă 1-2 frunze proaspete de leuş­tean, înainte şi după masă. Efectele sale sunt puternice şi imediate.

De asemenea, frunzele proaspete de leuş­tean, consumate ca atare, au efecte antiinfla­ma­toare asupra tubului digestiv, fiind un adjuvant util în cazul colecistitei şi al pancreatitei.

În cazul lipsei pof­tei de mâncare, a senzaţiei de greaţă persistentă, cu un sfert de oră înainte de masă, se consumă una-două frunze proaspete de leuştean, care se mestecă înde­lung.

Ule­iurile volatile şi substanţele amare pe care le conţin sunt un excelent stimulent di­gestiv şi măresc în mod armonios pof­ta de mâncare.

Are, datorită acidului angelic conţinut în frunzele sale, şi efecte to­nice nervoase şi psihice, fiind eficient şi în cazul anorexiei psihice.

Un ele­ment interesant este că atunci când sunt consumate în cantităţi mai mari (5-10 frunze o dată), efectul frun­zelor de leuştean este opus, diminuând pofta de mancare şi constituie un trata­ment util contra apetitului alimentar excesiv.

Bolile renale

Pietre la rinichi – Un studiu rea­lizat în Germania arată faptul că sucul proaspăt de leuştean (10 lingu­riţe la o cană de suc de mor­cov) ajută la dizolvarea pie­trelor la rinichi (uraţi, oxa­laţi) şi previne formarea lor.

Atunci când nu există leuştean proas­păt la îndemână, efecte la fel de bune se obţin prin admi­nistrarea zil­nică a 1-2 căni de infuzie combinată, preparată din două linguriţe de plantă uscată (frunze şi seminţe) la 250 ml de apă.

Pentru prevenirea cistitei (inclusiv a recidi­velor sale) se consumă mult leuştean proaspăt, adău­gat la diferite mâncăruri.

Odată instalată cistita, ea se tratează cu infuzie combinată de leuştean, din care se consumă câte 3 căni pe zi, administrate la 2 ore după masă.

În cazul retenţiei de urină,se reco­mandă leuşteanul proaspăt, tăiat mărunt, adăugat la ciorbe şi supe cal­de şi în sala­tele de legume.

Consu­mat în cantităţi suficiente (minimum 20 de grame pe zi), are efect diuretic, antispastic, fiind indi­cat pentru retenţiile de urină care apar post-operator, după cistitele acute, după admi­nis­trarea medica­men­telor ce inhibă diureza sau în unele afecţiuni tumorale.

Suplimentar, se consumă su­cul de leuştean proaspăt, câte 1 lingură luată din oră în oră, pe parcursul zilei. Principiile active stimulează formarea uri­nei şi eliminarea ei, ajutând şi la elimina­rea masivă a ureei şi a altor produşi reziduali din organism.

Probleme legate de piele

În medicina populară, leuşteanul cules pri­mă­va­ra este considerat, deopotrivă, un elixir, atât pen­tru sănătate cât şi pentru frumuseţea pielii, utili­ză­rile sale fiind surprinzător de di­verse în acest domeniu.

Contra tulburărilor de pigmen­tare (pete) ale pielii,se freaca zona afectată cu frun­ze proaspete şi zdrobite de leuştean.

Aplicaţia durea­ză cinci minute şi se repetă de două ori pe zi, vre­me de o săptămână. Pe timpul tratamen­tului pielea NU se expune la soare, pentru că pot apărea arsuri.

Efectele sunt excepţionale şi în cazul petelor care apar în contact cu diverse substanţe chimice.

În cazul petelor care apar pe fondul unor tulburări interne, tratamentul extern este dublat prin cura internă de detoxifiere, cu o durată de mini­mum 2 săptămâni, cu suc de leuştean.

Contra reacţiilor alergice la nivelul pielii, frunzele proaspete de leuştean se toacă mărunt pe o plan­şetă de lemn sau se mărunţesc în mixer, după care se învelesc într-un tifon subţire şi se aplică pe locul afectat, unde se lasă vreme de o oră. Are efecte anti­histaminice directe, diminuează inflamaţia, calmează mâncărimile.

Pentru tratarea arsurilor de gradele I şi II, se striveşte o mână de frunze proaspete de leuştean pe o planşetă de lemn, apoi se aplică pe locul afectat, unde se ţin vreme de minimum o oră. Această aplica­ţie are efecte calmante locale, antiinflamatoare, previ­ne infecţia şi grăbeşte refacerea ţesuturilor distruse.

Leac de dragoste

100 grame frunze de leuştean se toacă mărunt şi se pun la macerat în 750 ml vin alb, într-o sticlă care se închide ermetic. Se păstrează la temperatura came­rei vreme de două săptămâni.

După trecerea acestei perioade, amestecul se filtrează, iar lichidul se păs­trează la rece, în recipiente bine închise. Se bea câte un păhărel, înainte de masă.

Vinul de leuştean este un leac de dragoste străvechi, cunoscut pentru efectele sale de mărire a potenţei la bărbaţi, dar şi a libidoului la femei.

Dacă la macerare se adaugă şi 50 de grame de seminţe de ţelină, acest vin este excepţional pentru amplificarea fertilităţii la ambele sexe.

De asemenea, vinul de leuştean cu ţelină este un excelent remediu pentru bărbaţii care suferă de impotenţă vasculară sau psihică.

Leuşteanul şi protecţia… magică

Leuşteanul face parte, alături de odolean (Vale­riana officinalis) şi iarba creaţă (Mentha viridis), din triada plantelor exorcizante, din medicina magică românească.
Cu ajutorul lor, erau ţinuţi la distanţă zburătorii, ielele, balaurii şi alte asemenea entităţi con­siderate malefice, precum şi bolile sau fenomenele nefaste, pe care ele le-ar putea produce.
Etno­logii au consemnat sute de utilizări ale leuş­teanului ca protector în faţa spiritelor rele. De exemplu, în Apuseni, fetelor aflate la pubertate li se dădea să mănânce dimi­neaţa turte de grâu cu leuştean verde, ca să fie ferite de “zbu­rători şi alte ispitiri necurate”.
În nordul Moldo­vei, se credea că rădăcina de leuştean, dezgro­pată în Vinerea Mare şi administrată pisată în fiecare seară, ajută la alungarea spiri­telor rele din om, fiind o metodă de exorcizare.
În Bucovina şi în Bis­triţa-Năsăud există şi acum credinţa că, adăugate în apa din scăldătoare, frunzele de leuş­tean alungă gân­durile negre şi îndreaptă firea omului către bucuriile vieţii
Articol preluat de aici.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.