Cum se prepara maioneza

Printeaza

Cum se prepara maioneza din: galbenusuri, ulei, zeama de lamaie, mustar, sare.

Ingrediente:Cum se prepara maioneza

  • gălbenuşuri
  • ulei
  • zeamă de lămâie
  • muştar
  • sare

 

Mod de preparare:

Cantităţile ingredientelor nu sunt prezentate, deoarece maioneza se prepară în funcţie de cantitatea de care avem nevoie.

Minimum este dintr-un gălbenuş, o linguriţă de muştar, zeamă de lămâie, sare şi ulei, până se obţine consistenţa dorită.

Este foarte important, pentru reuşită, ca ingredinetele să fie la temperatura camerei în care pregătim.

Uleiul prea rece, ouăle abia scoase din frigider, zeama de lămâie rece ar putea produce unele neplăceri, în sensul că maioneza se poate „tăia“.

Punem într-un castron muştarul cu gălbenuşurile de ou (o linguriţă la un gălbenuş, dacă este crud, o jumătate de linguriţă, dacă este fiert), deoarece muştarul are efect coagulant, şi de aceea trebuie să fie de foarte bună calitate.

Punem şi un praf de sare, neapărat, amestecăm, până se vede că „se leagă” şi abia de aici începem să adăugăm ulei.

La început câte puţin, apoi, când deja maioneza a căpătat consistenţă, putem mări cantitatea de ulei, dar tot treptat.

Neapărat trebuie să folosiţi o lingură din lemn şi să amestecaţi numai în sensul acelor de ceasornic.

Dacă doriţi mai multă maioneză, atunci, când cea începută în castron este destul de consistentă, o puteţi trece într-un vas mai înalt şi să folosiţi mixerul, adăugând ulei.

Reuşita este garantată!

Aproape de final, începem să punem zeamă de lămâie, care o va deschide la culoare şi o va face mai pufoasă, atenuând, în acelaşi timp, grăsimea conferită de adaosul de ulei.

Deşi necesită timp şi o mai mare atenţie, este de preferat a folosi această maioneză în locul celei expeditive, din comerţ, care conţine elemente nesănătoase. Folosiţi-o în scurt timp şi bucuraţi-vă de savoarea ei!

Dacă se întâmplă să se taie maioneza, se ia un gălbenuş fiert şi se freacă separat într-o farfurie adâncă, cu puţină sare şi 1/2 linguriţă de muştar, după care se adaugă câte puţin din maioneza tăiată.

Maioneza tăiată se mai poate drege şi cu apă. Se pune într-un castron 1/2 lingură din maioneza tăiată, peste care se picură apă şi, amestecând tot timpul repede, se adaugă câte puţin din maioneza tăiată şi câte o picătură de apă.

Când s-a legat, se adaugă restul de maioneză.

Preparatele pe bază de maioneză se consumă într-un timp cât mai scurt şi nu trebuie ţinute la o temperatură foarte rece, deoarece maioneza îşi va schimba aspectul şi textura. (Uleiul se va separa de zeamă.)

Ca să nu mai vorbim despre gustul ingredinetelor, care, după o zi-două va fi total diferit.

De aceea este indicat a se prepara acest produs în funcţie de numărul mesenilor.

De reţinut că nu este un preparat de vară!

Cum se prepara maioneza

sosuri

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.