Ce medicamente îţi pot afecta memoria

Printeaza

Ce medicamente îţi pot afecta memoria. Persoanele care obişnuiesc să ia statine au un risc mai ridicat să aibă probleme cu memoria, potrivit unei cercetări britanice recente.

Rezultatele testelor de laborator au arătat că persoanele care iau astfel de medicamente pe termen lung pot avea probleme în a forma noi amintiri, fie când vine vorba să-şi amintească lucruri din trecut.

În cadrul studiului, specialiştii de la Universitatea Bristol din Marea Britanie au analizat efectele pe care le au două dintre cele mai prescrise tipuri de statine de pe piaţă, care au ca substanţă activă pravastina şi atorvastatina.

În urma testelor pe cobai, oamenii de ştiinţă au observat că aceştia aveau dificultăţi în a găsi lucrurile ascunse. Acest comportament a fost comparat de către specialişti cu cel al persoanelor care uită unde şi-au pus cheile de la maşină sau cele de la casă.

Având în vedere că cercetătorii au descoperit că nivelul colesterolului este controlat nu doar de ficat şi de ceea ce mâncăm, ci şi de creier, ei au ajuns la concluzia că statinele, care reduc nivelul de colesterol, pot afecta celule nervoase în mod direct.

De aceea, specialiştii susţin că există riscul să apară problemele de memorie.

,,Ca oricare alt medicament, statinele pot duce în timp la apariţia unor efecte adverse. Dacă persoana care ia astfel de pastille observă că apar tulburări de memorie, cel mai indicat este să întrebe medicul supraveghetor dacă există o legătură între medicaţie şi problemele de memorie”, a precizat Neil Marrion, cercetător la Universitatea Bristol.

Statinele, care sunt recomandate pentru scăderea nivelului colesterolului, se numără printre cele mai prescrise medicamente, ele fiind indicate unui număr mare de pacienţi.

Pe lângă problemele de memorie, tratamentul pe termen lung cu statine poate duce la apariţia bolilor hepatice, a vederii înceţoşate, a stării de oboseală, dar şi a tulburărilor de somn.

Articol preluat de aici.

 

1 comentariu

  1. Prostia afecteaza cel mai rau 😉

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.