Carnati picanti

Printeaza

Tunisienii şi marocanii au fost primii care au preparat acest cârnat picant. Astăzi, el a devenit o specialitate clasică a măcelăriilor din partea de vest a bazinului mediteraneean, răspândindu-se chiar până în Germania.

Cârnatul Merquez se prepară de regulă din carne de miel (spată) şi se umple în intestine de miel, fiind, astfel, mai subţire decât cârnaţii germani, care sunt umpluţi în intestine de porc.

Gustul său specific se datorează utilizării generoase de harissa, un amestec de condimente picant, în care predomină ardeiul iute si usturoiul. Harissa dă, de asemenea, culoarea roşie a cârnatului.

Dacă este proaspăt, cârnatul se frige, de regulă, în tigaie sau la grătar, răspândind un miros de afumâtură, până ce învelişul devine crocant.

 

Carnati picanti

Carnati picanti

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.