Caracatiţă cu dovlecei şi ierburi aromatice

Printeaza

O reteta de caracatita cu dovlecel si ierburi din: caracatita, ceapa, tije de telina, morcovi, civeta, frunze de cimbru, zeama de lamaie, ulei de masline, sare, piper, usturoi, dovlecei si rosii.

Ingrediente:Caracatiţă cu dovlecei şi ierburi aromatice

  • 800 g caracatiţă
  • 60 g ceapă
  • 40 g tije de ţelină
  • 80 g morcovi

pentru asezonare:

  • 1 legătură civetă (sau frunze de ceapă verde)
  • 5-6 frunzuliţe de busuioc
  • 3-4 crenguţe de cimbru
  • 1/2 lămâie (zeama)
  • 4 linguri ulei de măsline extra­virgin;
  • sare şi piper

pentru dovlecei:

  • 1 căţel de usturoi
  • 400 g dovlecei
  • 150 g roşii
  • 1 lingură ulei de măsline extra­virgin
  • 2 crenguţe de cimbru
  • sare şi piper

 

Mod de preparare:

Curăţă ceapa şi taie-o bucăţi. Spală şi curăţă morcovii şi tijele de ţelină şi taie-le pai. Pune legumele într-o oală cu apă clocotită, în care ai adăugat un praf de sare. Adaugă caracatiţa şi fierbe totul 40-50 de minute. Scoate caracatiţa, trece-o imediat pe sub jet de apă rece, curăţ-o şi taie-o în rondele de mărime medie.

Pentru asezonare, toacă mărunt cimbrul, civeta (sau frunzele de ceapă verde) şi busuiocul. Toarnă într-un castron zeama de lămâie, adaugă ierburile tocate, uleiul, sare şi piper, după gust. Amestecă-le şi toarnă-le peste caracatiţă. Acoperă cu folie alimentară şi lasă să se aromatizeze.

Spală dovleceii, taie-i în jumătăţi pe lungime şi în­depărtează mijlocul (partea cu seminţe). Partea rămasă taie-o mai întâi în bastonaşe, apoi în cubuleţe foarte mici. Opăreşte 2 minute roşiile în apă clocotită, apoi curăţă-le de piele şi taie-le în cubuleţe.

Incălzeşte o lingură de ulei într-o tigaie şi căleşte us­turoiul pisat. Pune dovleceii, cimbrul tocat, sare şi piper, după gust, şi căleşte-le, la foc mare, 5 minute.

Pune pe farfurii dovleceii, toarnă deasupra câte 2 lin­guri din amestecul de caracatiţă şi ierburi aromatice, adaugă câteva roşii, apoi serveşte.

Caracatiţă cu dovlecei şi ierburi aromatice

Caracatiţă cu dovlecei şi ierburi aromatice

Poftă bună!

Incoming search terms:

  • https://www restaurantedelux ro/caracatita-cu-dovlecei-si-ierburi-aromatice html

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.