Branza Gouda

Printeaza

Branza Gouda

Branza GoudaGouda este una dintre brânzeturile care se produc în prezent în numeroase ţări, însă originalul provine din Olanda.

Cea mai mare parte a producţiei are loc în Olanda de Nord şi reprezintă în jur de două treimi din totalul producţiei olandeze de brânză, cu toate că oraşul Gouda, care i-a dat numele, se află în sudul Olandei.

Gouda este o brânză tare, din lapte de vacă, vândută de obicei într-un strat protector de ceară de parafină galbenă.

Are o textură fermă, deseori destul de uscată şi este străbătută de goluri nu foarte adânci. Interiorul are o culoare galbenă intensă şi se vinde în stadii de învechire foarte variate.

Cele mai tinere sortimente nu sunt mai vechi de o lună, însă cele mai bune au o vechime între 2-3 ani. Acestea au o culoare mai închisă şi un gust puternic, de unt sau chiar de muştar.

Sortimentele nepasteurizate au cuvântul „Boeren” („ţăran”) imprimat pe coajă.

O versiune a brânzei Gouda cu un gust deosebit de bogat este cea cunoscută sub numele de Roomkaas, care este fabricată din lapte îmbogăţit cu smântână, conţinutul de grăsime ajungând la aproape 60%.

Există şi variante care conţin ingrediente aromatizante, precum seminţe de muştar, boabe de piper, ierburi aromate sau usturoi.

 


poate te intereseaza si:

Branza Chevre de Montrachet

Branza Chevre de Montrachet

Diverse brânzeturi din lapte de capră se fabrică în Franţa, si toate au ca nume generic Chevre. Chevre de Montrachet este originară din departamentul Sâone-et-Loire din Burgundia

Branza Danish Blue

Branza Danish Blue

Brânza Roquefort, regina brânzeturilor albastre, a fost victima mai multor tentative de copiere de-a lungul vremii, nici una dintre ele nefiind mai explicită decât Danish Blue sau Danablu.

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.