Boala celiacă. Intoleranţa la gluten, o piedică majoră în lupta cu kilogramele

Printeaza

Boala celiacă. Intoleranţa la gluten, o piedică majoră în lupta cu kilogramele. Balonarea, flatulenţa, durerea abdominală, constipaţia, durerile de cap, indigestia şi chiar oboseala generală sunt câteva dintre simptomele intoleranţei la gluten (proteină din grâu, secară şi orz), numită şi boala celiacă sau chiar celiachie.

Aceasta afecţiune se declanşează la cei predispuşi genetic în urma consumului de gluten (în mare parte provenind din cereale) şi face parte din rândul bolilor autoimune, alături de lupus, sclerodermie şi chiar diabetul de tip I.

Chiar dacă afectează doar un mic procent al populaţiei (1-2%), intoleranţa la gluten poate fi o piedică majoră în lupta cu kilogramele, mai ales că poate debuta la orice vârstă începând cu perioada copilăriei.

De multe ori, această afecţiune poate fi asimptomatică şi confundată chiar cu anemia, însă nu înseamnă că pacientul nu este alergic la gluten.

De aceea, specialiştii nutriţionişti recomandă efectuarea unor teste de anticorpi în paralel cu efectuarea endoscopiei digestive. “Anticorpii, atunci când sunt confuzi, atacă organismul în locul individului intrus. Aceasta este pe scurt definiţia unei boli autoimune.

Celulele, atunci când nu beneficiază de nutrienţii specifici în concentraţiile optime, consumă energie aberant, produc în exces şi nu neutralizează radicalii liberi, nu mai elimină reziduurile, îmbătrânesc şi mor mai repede, cerând să fie înlocuite mai rapid.

Cu alte cuvinte disfuncţiile celulei afectează în mod direct mecanismele apetitului şi metabolismului. De aceea pentru a iniţia procesul de slăbire este nevoie ca celulele să fie sănătoase şi să li se asigure o anumită concentraţie optimă de micronutrienţi”, explică Dr. Horaţiu Albu, specialist în nutriţia ortomoleculară şi master în biologia moleculară a cancerului.

Soluţia problemei kilogramelor în plus se află chiar în intestinul subţire

La persoanele cu predispoziţie genetică de intolerenţă la gluten, ingestia acestuia dă startul unei reacţii autoimune la nivelul intestinului subţire, care determină deteriorarea mucoasei intestinale.

Prin urmare, se înregistrează o absorbţie scăzută a elementelor nutritive în organism, asimilarea defectuoasă a acestora generând un dezechilibru nutriţional major.

Corpul luptă să producă energie pentru a menţine funcţiile organismului vitale, însă atunci când nu găseşte ce să transforme în energie, depozitează grăsime ca energie potenială. De aici intervine şi oboseala cronică.

De cele mai multe ori, intoleranţa la gluten apare ca urmare a unui regim de masă nediversificat, astfel încât organismul începe să opună rezistenţă, existând chiar dereglări de digestie.

Anticorpii devin confunzi la pătrunderea glutenului în stomac şi declanşează alarma de urgenţă, astfel că micii perişori ai stomacului acţionează chiar împotriva acestuia.

RISCURI

Riscul la care o persoană deja diagnosticată cu intoleranţă la gluten se expune continuând o dietă neechilibrată şi total aparte de ceea ce medicul i-a prescris poate duce la infertilitate, osteoporoză, dezvoltare îngreunată la copii şi chiar unele forme de cancer.

Totodată, consumul de gluten de către persoanele intolerante duce la apariţia de leziuni la nivelul intestinului subţire, condiţie numită enteropatie glutenică.

“Reîntorcându-ne la natură, totul devine mai simplu!”

Glutenul este întâlnit nu numai în preparatele alimentare, dar şi în medicamente, suplimente nutriţionale sau produse cosmetice, ceea ce impune o atenţie sporită din partea celiacilor în evaluarea produselor pe care le cumpără pentru uzul cotidian.

“Lipsa enzimelor esenţiale din stomac favorizează apariţia procesului de îngrăşare. Dacă se renunţa la paste, cereale, pâine, deserturi şi optica se schimbă spre fructe şi legume, cel cu intoleranţă la gluten va simţi şi o scădere în greutate.

Practic, faci pace cu duşmanul.

Şi chiar şi aşa, tot eşti mai câştigat pentru că acum există şi pâine fără gluten, cum sunt pâinicile Pauly din kitul de detox. Vedeţi dumneavoastră, reîntorcându-ne la natură, totul devine mai simplu, cu cât avem mai puţine alegeri de făcut, cu atât suntem mai sănătoşi!”, adaugă Dr Albu.

Conceptul de detoxifere ce respectă principiile nutriţiei ortomoleculare, conceput de medicul Albu reprezintă o selecţie de sucuri organice funcţionale premium, presate la rece din din grâu verde încolţit, legume, ananas, sfecla roşie şi morcov de grădină, care îmbină proprietăţile nutritive, detoxifiante, depurative şi anti-aging extrem de fiziologice ale unor sucuri bio cu acţiunea de scădere a masei corporale, indusă de dietă hipocalorică corespunzătoare celor 5 zile.

Fiecare zi de program are 5 mese (mic dejun, gustare de dimineaţă, prânz, gustare de după amiază şi cină) care sunt construite din câte 150ml din sucul corespunzător zilei respective şi 2 tablete (gustările) sau 3 tablete (mesele principale) din pâine fără gluten.

Simptomele bolii celiace

diaree cronică, sindrom de malabsorbţie important, statură mică, flatulenţă, meteorism (balonare), tulburări de tranzit, oboseală neexplicată dureri abdominale recurente, afte bucale, scădere în greutate, depresie, erupţie cutanată (dermatită herpetiformă), dureri articulare sau spasme musculare, eroziuni de smalţ dentar, osteoporoză precoce, anemie, avorturi recurente, infertilitate.

Atenţie la alimentele care conţin gluten ascuns!

Dacă suferi de boala celiacă, mare atenţie şi la alimentele care conţin gluten ascuns, nu doar la cele evidente, despre care ştii sigur că trebuie să le excluzi din alimentaţie, precum făinoasele, produsele de patiserie, berea.

Astfel, află că şi sosul de soia conţine gluten, însă te poţi orienta spre acele produse care sunt lipsite de gluten. Totodată, ai grijă să alegi acele murături pentru care nu a fost folosit oţet din orz în procesul de fabricare. Hamburgerii şi crenvurştii (fie şi cei vegetarieni) pot conţine gluten provenit din grâu, chiar şi sosurile folosite pentru prepararea acestor alimente. La fel şi chipsurile cu arome!

Cel mai probabil, sosurile pentru salate conţin un fel de agenţi de îngroşare şi o parte dintre ei conţin gluten. Aşadar, ai grijă şi la produsele cu amidon, pentru că acesta este un derivat din grâu!

 

 

 

Articol preluat de aici.

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.