Bhurji cu oua

Printeaza

Bhurji cu oua

Bhurji cu ouaBhurji este o maşala, adică un amestec de ingrediente gustoase, la a cărui preparare imaginaţia joacă un rol important. Bhurji cu ouă se face din ouă jumâri cu ceapă si cartofi, la care se adaugă un amestec aromat de ardei iuţi si condimente, cu un gust specific bucătăriei indiene.

Prezentăm mai jos una dintre modalităţile de a pregăti un bhurji cu ouă pentru două persoane, cu condimentele măcinate pe le aveţi la dispoziţie.

Se bat uşor cinci ouă. Se încorporează puţin lapte de vacă sau de cocos. Se taie în cubuleţe două cepe potrivite şi doi cartofi potriviţi. Se toacă ghimbir, ardei iuţi si usturoi, în cantitatea dorită. Se încing două linguri de ulei într-o tigaie mare şi se rumenesc puţin cartofii tăiaţi, după care se adaugă ceapa şi se căleşte împreună cu cartofii, până devine transparentă.

Se adaugă ghimbir, ardei iute şi usturoi şi se lasă pe foc până se înmoaie. Se adaugă condimente măcinate, în funcţie de preferinţe, de exemplu chimion turcesc, coriandru, curcuma şi garam maşala, şi se amestecă bine cu celelalte ingrediente.

Se toarnă ouăle bătute în tigaie şi se lasă să se închege. Se amestecă din când în când, zdrobind uşor ouăle, până s-au încorporat în compoziţie. Această mâncare este perfectă pentru oaspetii-surpriză; se serveşte cu lipie indiană şi cu mango verde murat.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.