ARSURILE LA STOMAC (Sănătate cu alimente)

Printeaza

ARSURILE LA STOMAC (Sănătate cu alimente)Senzaţia de arsură din piept este provocată de faptul că acidul gastric (combinat câteodată şi cu secreţia biliară ajunsă în stomac) urcă în esofag, iritându-i mucoasa şi dând naştere la arsuri, dureri, eructaţii şi regurgitări. Toate acestea se întâmplă, deoarece muşchiul circular care desparte esofagul de stomac, aşa-numitul sfincter esofagian inferior sau sfincterul cardia, nu mai funcţionează corect.

El ar trebui să se relaxeze doar în clipa când înghiţim, pentru a lăsa alimentele să treacă, iar apoi să se strângă din nou. La pacienţii care prezintă simp­tomele amintite, muş­chiul cardia rămâne relaxat, lăsând parţial deschis orificiul dintre eso­fag şi stomac. Când arsurile devin cronice, fiindcă acidul gastric re­fluează frecvent sau chiar în per­manenţă, putem vorbi de o dis­pepsie funcţională sau o esofa­gită de reflux.

Arsurile la stomac sunt foarte răs­pândite, ele apărând în special atunci când mâncăm prea repede şi nu ne luăm suficient răgaz pentru a mesteca bine. Aici, prevenţia este mai impor­tantă decât tratamentul. Nu mâncaţi niciodată în grabă. Încercaţi să vă aşezaţi la masă ori să luaţi o gus­tare numai în momentele când vă simţiţi relaxaţi şi aveţi destul timp la dispoziţie ca să mestecaţi aşa cum trebuie.

Mâncaţi multe le­gu­me, fructe şi cereale in­tegrale şi mai puţine (sau deloc) alimente grase, prăjeli, ciocolată, cafea şi alcool, care favorizează aceste senzaţii de arsură.

Alimente cu valoare terapeutică împotriva arsurilor la stomac

Evitaţi meniurile şi deprinderile alimentare cu efect agravant pentru simptomele dvs. şi alegeţi acele alimente care vă pot ajuta să stingeţi “focul” ce vă arde în piept.

Bananele

Aceste fructe calmează tubul digestiv, fiind între­buinţate de multă vreme ca remediu la diverse proble­me gastrointestinale. Ele conţin o enzimă care acţio­nează asupra mucoasei gastrice, determinând-o să producă o cantitate mai mare de mucus. Acesta for­mează un strat protector ce linişteşte stomacul iritat şi astfel atenuează senzaţiile de arsură. Cele mai potri­vite sunt bananele încă verzi, neajunse la maturitate deplină, deoarece în ele există leucocianidină, un fla­vonoid care poate preveni eficient ulcerul, protejând mucoasa gastrică împotriva unor eventuale leziuni, provocate de anumite substanţe iritante sau de unele medicamente, ca de pildă aspirina. Totodată, cerce­tările recente de la Universitatea Liverpool au pus în evidenţă faptul că fibrele solubile din banană reduc inflamaţiile dureroase, prezente în afecţiuni cum sunt boala Crohn şi colita hemoragică.

Carobul

Despre Ioan Botezătorul citim în Biblie că s-ar fi hrănit cu lăcuste şi cu mierea albinelor sălbatice. Şi pe bună dreptate, ne îngreţoşăm numai la gândul că am fi nevoiţi să înghiţim insecte, fie ele şi îndulcite cu miere. Unii exegeţi ai cărţii sfinte sunt însă de părere că s-a strecurat aici o eroare de traducere şi că, în realitate, nu de lăcuste ar fi vorba, ci de fruc­tele roş­covului, nişte păstăi lungi, în care seminţele sunt în­conjurate de o substanţă asemănătoare cu mierea. În magazinele naturiste se găseşte carob, pudra de roş­cove foarte apreciată de terapeuţi pentru conţinutul ei bogat de minerale şi în primul rând de calciu. În esofagita de reflux se recomandă admi­nistrarea a 20 de grame zilnic. O doză similară este prescrisă de medici, în America Centrală, pacienţilor infectaţi cu salmonella.

Ghimbirul

Ghimbirul conţine substanţe (mai exact: gingerol şi shogaol), care au un efect de calmare asupra între­gului tract digestiv. De aceea, el este de mare folos în combaterea tulbu­rărilor digestive de orice fel: rela­­xea­ză eso­fagul, ajută la o desfăşurare normală a digestiei şi micşorează riscul de apariţie a arsurilor, deoa­rece stimulează contrac­ţiile muş­chiului circular cardia, aşa încât acidul gastric rămâne în stomac şi nu mai urcă în esofag.
Acţiunea benefică a ghimbirului asu­pra digestiei a fost valorificată de oameni încă din vechime. În antichi­tatea greacă, la sfârşitul unor mese copioase, se mânca ghimbir cu pâine, pentru a preveni orice fel de probleme digestive. Cândva (nu se ştie precis când), cineva a avut ideea de a-l intro­duce în aluatul pregătit pentru pâine – şi astfel a apărut turta dulce. În secolul 16, ghimbirul era atât de preţuit în Europa ca stimulent pentru digestie, încât se găsea obligatoriu pe toate mesele, alături de sare şi piper.

Dacă aveţi arsuri la stomac, un ceai de ghimbir vă poate uşura imediat sufe­rinţa. Puneţi într-o cană cu apă cloco­tită jumătate de linguriţă de rădăcină mă­cinată sau proaspăt rasă. Pentru a vă asigura o pro­tecţie suplimen­tară, beţi infuzia cu 20 de minute înainte de a vă aşeza la masă. Tot atât de eficient şi de bun la gust este şi ghim­birul conservat la bor­can.

Muşeţelul

Cunoscut şi întrebuin­ţat prin tradiţie ca un aju­tor preţios pentru digestie, muşeţelul reprezintă una din­tre primele opţiuni în tratarea problemelor di­ges­tive, cum sunt şi arsu­rile la stomac. Aceasta se datorează faptului că el posedă concomitent pro­prietăţi antiin­flamatoare, antiseptice, antispastice şi calmante, reunindu-le într-o combinaţie unică. Dacă vă chinuie arsurile, încercaţi un ceai de mu­şeţel, la care aţi adăugat şi puţin lemn-dulce.

Menta

Menta este un leac străvechi, folosit împo­triva problemelor diges­tive, inclusiv a arsurilor la stomac, iar ştiinţa mo­dernă confirmă această practică a me­dicinei populare. Planta a fost utilizată de-a lungul vea­curilor în multe culturi, de la vechii evrei, până la grupul celor 102 “pere­grini”, care şi-au părăsit ţara de baştină, Anglia, din pricina persecuţiilor religioase, şi au traversat Ocea­nul Atlantic pentru a lua viaţa de la capăt în Lumea Nouă, unde au întemeiat cea dintâi colonie britanică de pe pământul american. În anul 1620, când s-au îmbarcat pe corabia Mayflower, viitorii colonişti au luat cu ei şi menta, neîntâlnită până la acea dată în America.
Totuşi, părerile sunt împărţite: există şi fitotera­peuţi care afirmă că ea ar putea chiar să agraveze arsurile la stomac. E greu de crezut, însă dacă dvs. veţi observa un asemenea efect, desigur că nu va mai fi cazul s-o întrebuinţaţi. Până atunci, noi vă sugerăm să preparaţi un ceai calmant din frunze de mentă şi alte plante din familia labiatelor, care au proprietăţi carminative (de eliminare a gazelor din intestin), ca de exemplu roiniţa.

Ananasul

Şi ananasul este deosebit de bogat în enzime digestive şi în substanţe proteolitice, indispensabile asimilării proteinelor în organism, motiv pentru care el se foloseşte adesea contra arsurilor la stomac şi a altor tulburări digestive. E bine de ştiut că acest fruct conţine multă glutamină, care protejează mucoasa gastrică. Pentru a preveni apariţia senzaţiilor de arsură, vă sfătuim să mâncaţi câteva cubuleţe de ananas stropite cu miere, fie la începutul mesei, ca antreu, fie între diferitele feluri de mâncare.

Mărarul şi feniculul

 

În Evul Mediu, Carol cel Mare oferea la ospeţele sale mărar, pentru ca invitaţii care mâncaseră peste măsură să-şi poată linişti stomacul. La fel ca şi scor­ţişoara, mărarul este un carminativ, la care se apelea­ză din vremuri străvechi, pentru ameliorarea arsurilor şi calmarea tubului digestiv. Pregătiţi-vă o infuzie din câ­teva linguriţe de seminţe de mărar zdrobite la o cană de apă fierbinte.
Feniculul are o tradiţie tot atât de îndelungată ca şi mă­rarul, iar seminţele lui se între­buinţează în acelaşi mod.

Papaya

Acest fruct tropical conţine papaină, o enzimă care cal­mează stomacul. Terapeuţii naturişti cred că sucul de pa­paya este capabil să amelio­reze starea persoa­nelor afec­tate de tulburări digestive şi arsuri la sto­mac. În cazul când au într-adevăr dreptate, reco­man­da­rea lor ar putea fi extinsă şi la alte fructe cu en­zime proteolitice, cum sunt smochinele şi kiwi. Cei ce su­feră frecvent de arsuri ar trebui sa mănânce mai des papaya, iar la sfârşitul mesei să bea acel ceai despre care am mai vorbit: preparat din muşeţel şi lemn-dulce.

 

Scorţişoara

Scorţişoara este un carminativ, ea reduce la mini­mum balonările şi face ca digestia să se desfăşoare lin. Dacă vă supără uneori arsurile sau problemele gastrice provocate de hiperaciditate, încercaţi să beţi un ceai de scorţişoară şi să mâncaţi o felie de pâine prăjită presărată cu această mirodenie. În plus, dacă o veţi consuma zilnic, scorţişora vă va fi de ajutor pen­tru scăderea nivelului glicemiei.

O salată biblică pentru arsurile la stomac

O serie de plante, fructe şi seminţe, unele dintre ele menţionate în textul Bibliei, sunt considerate eficiente pentru ameliorarea arsurilor la stomac. Ne referim, printre altele, la migdale, andive, pă­pă­die, năsturel, salată verde, muştar, măsline şi nuci. Dacă aveţi deseori arsuri, vă puteţi prepara o salată din aceste ingrediente, bune pentru liniştirea stomacului, cu un dressing compus din oţet, usturoi, ulei de măs­line şi muştar. Persoanele mai comode pot înlocui salata cu un păhărel de bitter (Jagermaister), băut cu jumătate de oră înainte de masă. Dar indiferent pentru care variantă vă deci­deţi: mâncaţi fără grabă, meste­caţi bine şi încheiaţi masa cu un ceai de mentă cu ghimbir.

Alimente de consumat cu prudenţă

 

Unele alimente provoacă arsuri, mai curând decât altele. Pe cele de mai jos vă îndemnăm să le evitaţi.

Ciocolata – O veste proastă pentru amatorii de dulciuri: din păcate, ciocolata conţine compuşi care au un efect de relaxare asupra sfincterului esofagian inferior, astfel încât acidul gastric are posibilitatea să treacă în esofag, dând naştere senzaţiilor de arsură. Avertismentul este valabil şi pentru mâncărurile gra­se. Cercetătorii de la “Bowman Grey School of Me­dicine” din cadrul Universităţii Wake Forest, din Caro­lina de Nord, au observat că oamenii care con­sumă alimente cu un conţinut ridicat de grăsime pre­zintă un risc de reflux gastroesofagian de patru ori mai mare, comparativ cu cei care preferă o alimen­taţie mai săracă în grăsimi.

Sarea – Specialiştii suedezi afirmă că mâncarea sărată face să crească probabilitatea de apariţie a arsurilor la stomac. Dintr-un studiu efectuat de ei reiese că persoanele care au obiceiul de a adăuga sare felurilor de mâncare din farfurie îşi sporesc cu 70% riscul de declanşare a unei esofagite de reflux.

Ceapa – S-a constatat că ceapa poate provoca arsuri la stomac, însă cercetătorii nu au găsit deocam­dată o explicaţie convingătoare a acestui fapt. La unii oameni mai sensibili, o singură înghiţitură a fost de ajuns. Însă, fiindcă există diferenţe între un soi de ceapă şi altul, poate ar fi nimerit să testaţi două sau trei soiuri, înainte de a vă hotărî să scoateţi cu totul ceapa din meniul dvs.

Din cămara cu ierburi de leac

 

Dacă arsurile la stomac vă revin mereu, puteţi încerca să le amelioraţi, utilizând următoarele plan­te.

Angelica (Angelica archangelica) şi rudele ei – Angelica este un carminativ înrudit cu mor­covul. Se pare că mulţi membri ai acestei familii ve­­getale au o acţiune calmantă asupra tractului di­gestiv. De aceea, când vă apar arsurile, ar fi indi­cat să vă preparaţi un re­mediu care să includă şase dintre rudele ange­licii, punând în storcător, pe lân­gă tulpi­nile de angelică, şi mor­covi, pătrunjel, păstârnac, tulpini de ţelină, feni­cul şi usturoi.

Sucul obţinut poate fi diluat cu apă şi po­trivit de gust cu alte condimente. Dacă nu vă puteţi procura an­ge­li­că proaspătă, com­binaţi celelalte ingre­diente după cum doriţi, fiindcă toate vă atenuează arsurile. Aşa­dar, formula sucului va rămâne la libera dvs. ale­gere.

Lemnul-dulce (Glycyrrhiza glabra) – Lem­nul-dulce conţine mai mulţi compuşi care prote­jează mucoasa gastrică şi pe cea intestinală. Când vă chi­nuie arsurile la stomac şi alte tulburări diges­tive, un preparat pe bază de lemn-dulce cu un con­ţinut redus de acid glicirizinic reprezintă cea mai bună alegere, deoarece el micşorează riscul acelor efecte secundare pe care le provoacă uneori admi­nis­­trarea lemnului-dulce.

Flavonoidele existente în această plantă contri­buie în primul rând la preve­nirea ulcerului gastric. De asemenea, un astfel de preparat schimbă compoziţia salivei, făcând să crească ponderea unor compuşi care favorizează re­generarea celulară la nivelul stomacului şi al intes­tinului. Amestecaţi în ceaiul dvs. de plante preferat jumătate de linguriţă de pulbere de lemn-dulce cu con­ţinut redus de acid gliciri­zinic sau prepa­raţi-vă direct din ea un ceai dulce, cu gust minunat.

 

Articol preluat de aici.

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.