Ardei iuti murati cu seminte de coriandru si dafin

Printeaza

Ardei iuti murati cu seminte de coriandru si dafin din: ardei iuţi verzi, boabe de piper negru, frunze de dafin, sare, seminte de coriandru, sare, zahar pudra, oţet din vin alb sau de orez.

Ardei iuti murati cu seminte de coriandru si dafin

Ingrediente:

  • 600 g de ardei iuţi verzi medii
  • 15 boabe de piper negru
  • 5 frunze de dafin
  • 2 linguri de seminţe de coriandru
  • 5 linguriţe de sare
  • 6 linguri cu vârf de zahăr pudră
  • 1 litru de oţet din vin alb sau de orez

Mod de preparare:

Pentru această reţetă trebuie să cumpăraţi nişte ardei iuţi verzi perfecţi, fără pete (puteţi folosi şi ardei iuţi roşii, dar vor fi puţin mai iuţi).

Tăiaţi-i cu atenţie de la tulpină către vârf numai pe o parte şi scoateţi-le seminţele (folosiţi coada unei linguriţe pentru asta).

Turnaţi apă fierbinte peste ardeii iuţi, lăsaţi-i să stea 5 minute, apoi strecuraţi. Astfel se vor elimina aproape toate seminţele rămase.

Apoi puneţi boabele de piper negru, frunzele de dafin, coriandrul, ardeii iuţi şi sarea într-un borcan mare sau într-un alt recipient ermetic.

Puneţi zahărul şi oţetul într-o tigaie şi încingeţi până se dizolvă complet zahărul. Când este destul de fierbinte, dar nu fierbe, turnaţi în borcanul cu ardeii iuţi.

Lăsaţi să se răcească, apoi puneţi capacul şi ţineţi-l în frigider cel puţin 2 săptămâni înainte să-i folosiţi. Se pot păstra la frigider cel puţin 4 luni.

 

 

Pofta buna!

 

 


poate iti place si:

 

Ardei iuţi muraţi

Ardei iuţi muraţi

O reteta de ardei iuti murati din: ardei iuti rosii, ardei iuti verzi, otet de vin, sare, zahar si piper boabe. Ingrediente: 1 kg ardei iuti rosii 1 kg ardei iuti verzi 500 ml otet de vin 2 lingurite rase cu sare 2 lingurite cu zahar piper boabe apa   Mod de preparare: Spala ardeii, […]

Ardei cu usturoi la borcan

Ardei cu usturoi la borcan

Ardei cu usturoi la borcan din: ardei, usturoi, sare, ulei, rozmarin. Ingrediente: 1 kg ardei gras roşu, galben şi verde 1 căpăţână usturoi 1 lingură sare 400 ml ulei rozmarin     Mod de preparare: Speli ardeii, îi cureţi de cotor şi seminţe şi îi opăreşti în apă cu puţină sare. Cureţi şi tai căţeii […]

 

Ardei murati in saramura

Ardei cu hrean in saramura

Ardei cu hrean in saramura din: ardei, hrean, apa. Ingrediente: 50 ardei 3-4 rădăcini de hrean apa     Mod de preparare: Ardeii, pregătiţi ca mai sus, se pun în borcane unul lângă altul. La 50 de bucăţi se curăţă trei-patru rădăcini de hrean şi se taie şuviţe subţiri, care se aşează printre ei. Se toarnă […]

Ardei grasi cu hrean in saramura

Ardei grasi cu hrean in saramura

Ardei grasi cu hrean in saramura din: ardei, hrean, sare, undelemn. Ingrediente: ardei hrean apa untdelemn sare Mod de preparare: Ardeii să fie potriviţi de mari, şi foarte cărnoşi. Se taie un căpăcel în jurul codiţei şi se scot cotoarele, se curăţă de seminţe şi de vinişoare, după care se gustă, dându-i deoparte pe cei […]

 

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.