Ardei grasi cu hrean in saramura

Printeaza

Ardei grasi cu hrean in saramura din: ardei, hrean, sare, undelemn.

Ingrediente:Ardei grasi cu hrean in saramura

  • ardei
  • hrean
  • apa
  • untdelemn
  • sare

Mod de preparare:

Ardeii să fie potriviţi de mari, şi foarte cărnoşi. Se taie un căpăcel în jurul codiţei şi se scot cotoarele, se curăţă de seminţe şi de vinişoare, după care se gustă, dându-i deoparte pe cei iuţi.

Se spală bine şi se lasă să se scurgă. Se curăţă hreanul, se spală bine, se despică în două şi se taie în bucăţi lungi cât ardeii.

Se bagă apoi câte o bucată de hrean în fiecare ardei şi se aşează ardeii într-un borcan mare, unul lângă altul, fără a-i îndesa. Intre ardei se mai pune câte o bucată de hrean, din loc în loc.

Se fierbe apa în clocote şi se toarnă peste ardei, opărindu-i. Se aşează borcanul peste o masă dublată cu tablă sau peste două lame de cuţit (ca să nu plesnească) şi se toarnă apă clocotită până se umple.

Deasupra se adaugă untdelemn de două degete, se leagă imediat cu folie specială sau cu celofan şi se înfăşoară într-o pătură în care se lasă până ce se răceşte complet, apoi se aşează în cămară sau în pivniţă.

1 comentariu

  1. Nu am pus niciodata hrean in compozitia in care pun ardeii, mai pun ceva iuteala si atat

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.