Deşi originile whiskey-ului irlandez merg până în timpuri chiar mai îndepărtate, pe vremea reginei Elisabeta I (1558-1603) preţioasa băutură distilată a cunoscut prima sa perioadă de adevărată dezvoltare, ajungând să câştige binecuvântarea reginei în persoană.
Prima licenţă oficială de distilare, dată distileriei Old Bushmills din comitatul Antrim, a urmat în anul 1608, la doar câţiva ani după sfârşitul domniei Elisabetei I. Drumul succesului chiar în afara patriei părea deja bătut, când, în 1661, guvernul englez a decis să pună o taxă pentru whisky. Acest eveniment care în Scoţia a avut grave consecinţe pe planul legalităţii, deoarece au proliferat distileriile clandestine, nu a dăunat în mod direct producţiei irlandeze (cel puţin câtă vreme Irlanda a rămas independentă), dar a influenţat negativ posibilitatea distribuirii produsului.
Inceputul unei adevărate industrii a whisky-ului, concomitent cu dispariţia de pe piaţă a micilor distilerii şi a producătorilor clandestini, a fost în 1823, când Parlamentul englez a dat o lege ce favoriza producătorii care aveau alambicuri cu o capacitate mai mare de 160 de litri.
Dintre celelalte 150 de distilerii împrăştiate pe tot teritoriul, s-au remarcat imediat două societăţi de tip familial din Dublin, John Jameson & Son şi John Power & Son: profitând de noile oportunităţi date de revoluţia industrială şi de progresul transportului maritim şi feroviar, amândouă au beneficiat de o creştere semnificativă inclusiv peste ocean, marcând revenirea whiskey-ului irlandez, care a început să se impună în întreg imperiul britanic şi în Statele Unite.
Răspunsul producătorilor scoţieni nu s-a lăsat aşteptat. în 1853, distileria Glenlivet a adoptat alambicul cu coloană, inventat de Aeneas Coffey, fost inspector la vama din Dublin. Ingeniosul distilator a permis producerea cu cheltuieli reduse şi în mod neîntrerupt a alcoolului din cereale (grain whisky), un spirtos uşor, făcut în mare parte cu cereale fără malţ.
Acest alambic, boicotat de marile distilerii din Dublin care se temeau că le-ar denatura produsul, renumit pentru aroma caracteristică, i-a îmbogăţit în sdiimb pe producătorii scoţieni, care, amestecând grain whisky-ul cu câteva tipuri de single malt au creat, la finele anilor ’60 ai secolului optsprezece, primele amestecuri blended scotch whisky, menite să facă pe plac consumatorilor.
In ciuda presiunilor distileriilor irlandeze, care cereau ca un asemenea amestec să nu se poată numi whisky, în 1909, Parlamentul englez a dat dreptate scoţienilor, meniţi din acel moment să cucerească întreaga lume cu produsul lor inovator.
Cu toată concurenţa acerbă, care la începutul lui 1900 făcuse să scadă numărul distileriilor irlandeze active la numai 30, în anii care au urmat whisky-ul irlandez devine una din băuturile preferate în Statele Unite, cu peste 400 de etichete prezente pe piaţă.
Dacă Irlanda se putea lăuda în acele vremuri cu poziţia de principal producător de whisky în lume, nu a mai durat mult până când două evenimente importante i-au decretat căderea: Războiul de Independenţă irlandez şi avântul Prohibitionismului în Statele Unite.
