Totul despre vinuri 2

Printeaza

Totul despre vinuri La sfârşitul secolului XX, peste 8 milioane de hectare erau cultivate cu viţă-de-vie şi se produceau aproape 300 de milioane de hectolitri de vin. In prezent, vinul este produs aproape în toată lumea, începând din Chile până în Africa de Sud, Noua Zeelandă sau China. Podgoriile sunt situate între 32° şi 51° latitudine în emi­sfera nordică şi între 28° şi 42° în cea sudică.

Europa mediteraneeană este inima viticulturii; aici, soarele străluceşte cel mai mult (240 de ore pe lună), temperatura medie este de 17°C în sezonul de creştere, precipitaţiile anuale înregistrează aproximativ 600 mm, în timp ce iarna rece permite viţei o perioadă de latenţă. Zone viticole faimoase precum Bordeaux, Burgundia, Valea Ronului, Rioja şi Toscana beneficiază de aceste condiţii ideale, iar vinurile lor au devenit de referinţă în toată lumea.

In aceste zone ale Lumii Vechi, specificul regional este foarte important. Dacă există terroir-ul potrivit, vinurile vor avea cea mai armonioasă combinaţie de aciditate, dulceaţă, aromă de fruct, taninuri, toate perfect echilibrate.

Căutarea de noi regiuni prielnice a împins viticultorii să se aventureze în zone viticole neexplorate până atunci, din Europa şi Lumea Nouă. Multe dintre zonele nou descoperite s-au dovedit a fi teritorii potrivite pentru podgorii, strugurii crescând bine în arşiţă, aparent fără efort.

Dar producătorii au descoperit că cele mai bune vinuri provin din podgoriile unde căldura este temperată de efectele liniştitoare ale apei – lac, râu, fluviu, ocean – ori de influenţa răcoritoare a altitudinii. Când viţa trebuie să lupte pentru supravieţuire, strugurii tind să capete o aromă mai rafinată.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.