Tort sub forma de buturuga

Printeaza

Tort sub forma de buturuga din: oua, zahar pudra, faina, zahar, apa, lamaie, rom, oua, cacao, unt, nuci macinate.

 

 

Ingrediente:Desert_RestauranteDeLux.ro_02

  • 10 ouă
  • 10 linguri zahăr pudră
  • 10 linguri făină
  • 200 g zahăr
  • 1 pahar mare cu apă
  • coaja rasă şi sucul de la o lămâie
  • 150 g rom
  • 6 ouă
  • 300 g zahăr
  • 50 g cacao
  • 500 g unt
  • 100 g zahăr
  • 200 g nuci măcinate

Mod de preparare:

Gălbenuşurile se freacă spumă cu zahărul şi coaja de lămâie.

Când sunt spumoase, se adaugă albuşul bătut spumă (cu sucul de lămâie), alternând cu făina şi se amestecă uşor de jos în sus cu o spatulă de lemn.

Compoziţia se toarnă într-o tavă mai lată (eventual cea de la aragaz) căreia i s-a pus pe fund hârtie albă, apoi se unge cu ulei şi se tapetează cu făină.

După ce s-a copt, se răstoarnă pe un prosop presărat cu zahăr, se scoate hârtia şi se toarnă peste foaie un sirop gros făcut din 200 g zahăr, un pahar mare cu apă, căruia, luat de pe foc, i se adaugă 150 g rom. Se lasă să se răcească.

Pentru crema, 6 ouă, 300 g zahăr şi 50 g cacao se bat cu telul până se îngroaşă sau se foloseşte mixerul. Se amestecă apoi cu 500 g unt frecat spumă.

Cu 1/4 din compoziţie se unge foaia însiropată şi se rulează uşor, se aşază pe un platou lung. Se taie oblic la cele două capete şi bucăţile se lipesc de trunchi cu puţină marmeladă, ca să imite cioturile.

Cu restul cremei se îmbracă tortul într-un strat gros şi cu dinţii unei furculiţe se fac striaţiile scoarţei cu puţin unt frecat spumă, iar cu ajutorul unui cornet simplu se fac, la capetele buturugii şi ale cioturilor, inelele anuale.

Pe cele două părţi ale tortului se pun 2 crenguţe de asparagus, iar pe tort, ciuperci imitate.

„Ciupercile“, din 100 g zahăr se pun într-o crăticioară, se toarnă peste el atât lapte cât să-l acopere, se lasă pe foc mic până se topeşte zahărul, apoi se leagă siropul la foc iute.

Când s-a legat, se adaugă 200 g nuci măcinate şi se amestecă mereu, să nu se prindă de crăticioară.

Se ia de pe foc când a devenit o pastă vâscoasă, se răceşte, apoi se formează ciupercile cu mâna, separat, codiţele şi pălărioarele.

Se lasă să se usuce câteva ore, pe o hârtie albă, pe masa din bucătărie (la cald).

Căciuliţele se înmoaie apoi într-un sirop gros, colorat roşu cu zeamă de sfeclă crudă, apoi se lipesc pe picior cu puţină marmeladă.

Dacă aveţi câteva alune de pădure se îmbracă în zahăr ars miezul lor, apoi se lipesc pe buturugă, imitând cleiul de pe copac.

Pofta buna!


Tort de inghetata cu crema de alune

Tort de inghetata cu crema de alune

Tort de inghetata cu crema de alune din: biscuiti, frisca, mascarpone, zahar, lapte, banane, crema de alune, vanilie. Ingrediente: 160 g biscuiţi digestivi 400 ml frişcă lichidă 500 g mascarpone 50 g zahăr pudră 1 cutie lapte condensat 2 linguriţe pastă de vanilie 150 g cremă de alune şi cacao 2 banane 30 g cremă […]

Tort de clatite cu bezele si fructe

Tort de clatite cu bezele si fructe

Tort de clatite cu bezele si fructe din: oua, faina, lapte, apa minerala, ulei, zahar, vanilie, frisca, mascarpone. Ingrediente: 3 ouă medii 250 g făină 400 ml lapte 100 ml apă minerală 2 linguri ulei 1 lingură zahăr 1 linguriţă extract de vanilie 1 praf de sare 170 ml frişcă lichidă 1 lingură zahăr pudră […]

 

Tort raw cu fructe de padure

Tort raw cu fructe de padure

Tort raw cu fructe de padure din: nuci, migdale, smochine, caju, ulei de cocos, suc de portocale, miere, cacao raw, sare, fructe de padure. Ingrediente: Blat: 100 g nuci româneşti hidratate 50 g migdale hidratate 100 g smochine uscate Crema: 250 g caju hidratat 100 g ulei de cocos topit la bain mărie 150 ml […]

 

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.