Supa crema de rosii si ardei cu busuioc si crutoane cu usturoi

Printeaza

Supa crema de rosii si ardei cu busuioc si crutoane cu usturoi din: ulei de masline, rosii, ceapa, morcovi, ardei capia, telina, usturoi, foi de dafin, miere, crutoane cu usturoi, patrunjel verde, sare, piper.

Ingrediente:Supa_crema_de_rosii_si_ardei_cu_busuioc_si_crutoane_cu_usturoi

  • 30 ml ulei de măsline
  • 2 kg roșii
  • 1 ceapă
  • 2-3 morcovi
  • 5 ardei capia
  • 1 bucată de țelină
  • 1 cățel de usturoi
  • 3 foi de dafin
  • 1 lingură de miere
  • crutoane cu usturoi
  • pătrunjel verde
  • sare
  • piper

 

Mod de preparare:

Se așază roșiile pe grătarul încins și se coc, întorcându-le pe toate părtile, timp de 5 minute, până se pot decoji ușor. Se decojesc roșiile și se îndepărtează partea lemnoasă cu vârful unui cuțit. Se așază într-o oală potrivită și se acoperă cu apă, se asezonează de sare și piper, presărându-se foile de dafin.

Între timp, se curăță, se spală și se toacă mărunt legumele, usturoiul se zdrobește. Se încinge uleiul într-o oală și se adaugă toate legumele deodată, călindu-se până când se înmoaie, pe foc mic. Se toarnă 200 ml apă și se fierb mai departe, aproximativ 10 minute.

Se amestecă roșiile cu legumele călite, se adaugă o lingură de miere și se condimentează cu sare și piper după gust. Se fierbe supa până când legumele au consistența dorită. Se pasează toate cu ajutorul unui blender până se obține un piure gros.

Se servește fierbinte, cu crutoane și se presară busuioc sau pătrunjel verde.

Supa crema de rosii si ardei cu busuioc si crutoane cu usturoi

Supa_crema_de_rosii_si_ardei_cu_busuioc_si_crutoane_cu_usturoi

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.