Spinare de miel cu sos de leurda si cartofi

Printeaza

O reteta de spinare de miel cu sos de leurda si cartofi din: spinare de miel, usturoi, rozmarin, ulei, vin rosu, supa de carne, amidon, leurda, unt, cartofii, rosii, rozmarin, patrunjel, sare si piper.

Ingrediente:Spinare de miel cu sos de leurda si cartofi

  • 4 bucati spinare de miel (circa 800 g total)
  • 4 catei de usturoi
  • 4 fire rozmarin
  • 4 linguri ulei
  • 150 ml vin rosu
  • 200 ml supa de carne
  • 2 lingurite amidon
  • 1/2 legatura leurda
  • 100 g unt
  • 1 kg cartofi
  • 50 g rosii uscate conservate in ulei
  • 1 lingura rozmarin proaspete tocat
  • 1 lingura patrunjel proaspat tocat
  • sare
  • piper

 

Mod de preparare:

Se toacă usturoiul şi rozmari­nul şi se amestecă cu uleiul. In această marinată se introduce carnea şi se lasă cea 30 min. Se prăjeşte apoi carnea în ulei încins, pe toate părţile, se introduce în cuptorul preîncălzit la 90 °C şi se lasă la această temperatură 40-60 min., până când temperatura din miezul cărnii a ajuns la cea 55-60 °C (se măsoară cu un termometru special). Apoi se ţine la cald, la 60 °C, încă 30 min.

Pentru sos, se stinge jusul din tigaie cu vin şi se reduce prin fierbere la jumătate. Se adaugă supa de carne şi se dă în clocot. Se dizolvă amidonul într-o lin­gură de apă rece, se adaugă la sos şi se amestecă încontinuu până se leagă sosul.

Se taie mărunt leurda, se adaugă la sos, se ia de pe foc şi se adaugă bucăţele de unt. Nu se mai fierbe, se condi­mentează după gust. Se spală cartofii, se curăţă, se taie felii. Se prăjesc cartofii în unt cea 20 min. la foc mic. Roşiile tăiate fâşii şi verdeaţa tocată se adaugă la cartofi, se mai prăjeşte puţin, apoi se condimentează cu sare.

Spinare de miel cu sos de leurda si cartofi

Spinare de miel cu sos de leurda si cartofi

Pofta buna!

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.