Sitari la frigare

Printeaza

Sitari la frigare 

Ingrediente:Sitari la frigare

  • 6 sitari
  • 200 g slănină
  • 1 lingură unt
  • 6 felii de pîine
  • sare

 

 

Mod de preparare:

Sitarul nu este gustos dacă se pregăteşte imediat după ce a fost vânat. Toamna trebuie ţinut cu pene cu tot, cel puţin 24 de ore, atârnat într-un loc bine ventilat, iar pe timp răcoros, poate fi ţinut două, trei zile.

Se curăţă de pene când este aproape de a fi fript. Se frige cu capul şi cu labele, şi nici intestinele nu se scot. Se smulg penele, se pârlesc sitarii la flacără şi se şterg cu o cârpă uscată.

Se scot ochii, se face o tăietură la gât prin care se scoate guşa şi una mai jos prin care se scoate pipota.

Se îndoaie capul înspre picioare şi se învelesc cu felii foarte subţiri de slănină fiartă.

Se leagă cu aţă. Se pun pe frigaie, se ung cu unt şi se frig la foc viu. Nu trebuie serviţi prea uscaţi. Când sunt gata se scot aţele şi se servesc cu slănină pe felii de pâine prăjită în unt.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.