Sanatate: Avocado

Printeaza

AvocadoEste un fruct pe care îl găsim permanent, în toate marile lanţuri de magazine. Încă prea puţin cunoscut la noi, acest aliment cu coaja verde închis şi cu miezul untos este printre cele mai sănătoase din lume. Motiv temeinic ca să vă facem cunoştinţă cu el:

Originar din America Centrală, este cunoscut şi sub numele de para-aligator. Creşte într-un arbore, Persea americana, înrudit cu magno­liile de la noi, dar mare iubitor de soare şi de căldură, pe care le găseşte doar în climatele tropicale. În Europa şi în România, fructul de avocado a ajuns relativ recent, dar a devenit un aliment tot mai larg folosit, iar în curând va deveni la fel de consumat ca bananele sau portocalele. De ce? Pentru că, pe de o parte, este foarte hrănitor, rivalizând cu carnea, iar pe de altă parte este foarte sănătos pentru organism.

În lume sunt cunoscute nu mai puţin de patru sute de varietăţi de avocado, dar la noi în ţară găsim mai ales varietatea cu formă alun­gită, ca o pară, cu coaja verde, şi de dimensiuni medii (aproximativ 150 de grame). Gustul şi consistenţa lui aduc aminte de cele ale untului, iar aroma sa seamănă mai degrabă cu cea de nuci sau de migdale, fiind la fel ca şi acestea, foarte bogat în uleiuri. În zona sa de origine, adică partea centrală şi de sud a Mexicului, el este folosit ca aliment de bază încă de acum 7000 de ani. Aztecii numeau acest fruct “ahua­catl”, iar conchis­tadorii spa­nioli au trans­format denumirea aztecă în “aquacate”, care a devenit apoi avocado.

Cum preparăm avocado

Pentru a-l putea prepara corespunză­tor, este nece­sar, mai întâi de toate, ca fruc­tul să fie de o calitate foar­te bună. Aşa­dar, este important să nu aibă părţi în­ne­grite sau foarte moi, cu consistenţă ge­latinoasă. Cele mai bune sunt fructele cu coaja intactă, străluci­toare, care par a atârna mai greu în raport cu mărimea lor. Apoi, este foarte important, atât pentru gust cât şi pentru cali­tăţile sale nutri­tive, ca avocado să fie sufi­cient de copt. De obicei, în comerţ se găsesc fructe cru­de, care tre­buie lăsate câteva zile să se coa­că. Gradul de coacere se poate testa apăsând puţin coaja cu dege­tul: dacă de­getul lasă o urmă uşoa­ră, atunci fructul este copt; dacă nu, va mai fi lăsat câteva zile până va putea fi consu­mat. Fructul crud poate fi ajutat să se matu­rizeze mai repede punându-l într-o pungă de hârtie. Fructele de avocado, odată coap­te, trebuie consumate în maximum 1-2 zile. Dacă puneţi în frigider un avocado crud, veţi stopa procesul de coacere.

Pasta de avocado

Este modul de preparare cel mai simplu şi cel mai sănătos. Coaja fructului va fi îndepărtată, iar ceea ce ră­mâne se va tăia în două, scoţând sâmburele tare. Pul­pa rămasă va fi bine zdrobită cu mixerul sau cu fur­culiţa, în piureul astfel format punându-se şi un căţel de usturoi pisat, zeama de la jumătate de lămâie şi două linguri de ulei virgin de măsline. Totul se amestecă foar­te bine, iar la sfârşit se adaugă sare după gust. De regulă, pasta de avocado se consumă unsă pe pâine, la micul dejun, sau ca aperitiv la prânz.

Guacamole (mâncare tradiţională mexicană)

Se amestecă în mixer (sau cu furculiţa) pulpa de la un avocado, împreună cu o roşie decojită, o ceapă to­cată mărunt, doi căţei de usturoi zdrobiţi, două lin­guri de zeamă de lămâie, o lingură de ulei de măsline, praf de ardei iute, sare, piper şi alte condimente măci­na­te fin: oregano, chimen, cuişoare. Se ţine la rece circa o oră, după care se serveşte cu lipii sau cu pâine prăjită.

Salatele de crudităţi cu avocado

Se fac din rădăcinoase cum ar fi: morcovul, pătrun­jelul şi ţelina, la care se adaugă un măr dat prin răzătoa­rea fină. După ce am amestecat şi am frecat cu puţină sare toate ingredientele, se adaugă pasta de la un avo­cado, obţinută prin mixare. Se lasă toate componentele să se întrepătrundă vreme de 30 de minute, apoi se consumă ca fel principal de mâncare la masa de prânz. Salata de crudităţi cu avocado este de trei ori mai consistentă decât salatele simple de acest tip, conţinând toate categoriile de substanţe nutritive. Este în mod special recomandată vegetarienilor şi celor care ţin cure de crudităţi, deoarece calmează eficient senzaţia de foame, previne slăbirea excesivă a organismului, previne deficitul de grăsimi şi aminoacizi.

Tratamente interne cu avocado

Colesterol şi trigliceride mărite – o sub­stanţă con­ţi­nută în avocado, numită beta-sitosterol, are ca efect scă­derea valorii colesterolului şi trigliceridelor din sân­ge. Conform studiilor făcute pe pacienţi umani, consu­mul zilnic al acestui fruct crud va duce la scăde­rea co­lesterolului total, cu valori între 7 şi 17%, iar a coleste­rolului rău (LDL), cu 22%. La rândul lor, trigli­ceridele scad şi ele cu valori între 5 şi 15%, după mai multe săp­tămâni de cură cu avocado.

Degenerescenţă maculară – consumat ne­preparat termic, avocado este un extraordinar protector contra afecţiunilor degenerative ale ochilor. El conţine două substanţe foarte importante, luteina şi vitamina A, care protejează şi îmbunătăţesc vederea. Mai mult, avocado previne afecţiunile vasculare care ar putea afecta ochii, lucru foarte important mai ales în cazul diabeticilor.
Diabet – grăsimile sănătoase, mono-nesaturate, din fructul de avocado, au darul de a scădea rezistenţa organismului la insulină. Ca atare, cantităţi mai mici de insulină, secretate de către pancreas sau chiar injectate, vor avea efecte mult mai puternice. În plus, datorită curei cu acest fruct, glicemia va fi mult mai stabilă, fluctuaţiile sale atât de nocive pentru organism fiind mult diminuate.
Sarcină – fiind o adevărată colecţie de vitamine din complexul B, inclusiv acid folic organic, avocado este în mod special recomandat femeilor însărcinate. A­cest aliment natural previne apariţia defectelor la naş­tere, asigură dezvoltarea nor­mală a sistemului ner­vos al foetu­sului şi, foarte important, previne multe dintre afecţiunile la care sunt expuse femeile însărci­nate. Datorită conţinutului său de potasiu şi anti-oxidanţi, avocado previne puseele de hipertensiune, trombo­flebita, formarea varicelor etc.

Totuşi, trebuie ţinut cont că, în primele luni de sarcină, alimentul este mai greu de tolerat de femeile pre­dispuse la senzaţia de greaţă specifică acestei perioade. Aceasta, datorită gustului şi consistenţei sale, motiv pentru care nu va fi consumat dimineaţa, ci doar la prânz sau seara, şi va fi combinat cu suc de lămâie proas­păt stors.

Sterilitate la bărbaţi – cei mai mulţi cercetă­tori lingvişti sunt de părere că denumirea de avocado pro­vine din cuvântul aztec ahuacatl, care înseamnă… testicul. De altfel, aztecii, strămoşii mexicanilor de azi, consumau avocado în mari can­ti­tăţi pentru a fi potenţi şi fertili. Iar oamenii de ştiinţă le dau în această privinţă dreptate acestor străvechi locuitori ai Mexicului, ară­tând că grăsimile monone­sa­turate, despre care am aflat deja că stimulează fertilitatea femei­lor, cresc cantitatea şi îmbunătă­ţesc şi calitatea spermei. A­ceasta se pare că este în legătură şi cu anumite substanţe din a­cest fruct care reglează activita­tea gonadelor şi diminuează infla­maţiile din corp.

Sindrom de malabsorbţie – consumul de avocado îmbunătăţeşte asimilaţia anumitor minerale, vitamine, precum şi a altor substanţe folositoare pentru organism. Într-un studiu făcut pe voluntari, medicii au putut demonstra, de pildă, că jumătate de avocado consumat la o masă creşte cantitatea de vitamina A şi licopen absorbită din hrană.

Slăbiciune corporală excesivă – ei bine, me­dicii s-au gândit de data aceasta şi la cei care au ne­voie să mai ia în greutate, iar avocado este unul din cele mai bune remedii în acest sens. Nu pentru că acest fruct ar îngrăşa în exces, ci pentru că în cazul său, mărirea în greutate este cea mai sănătoasă. Într-o cură pentru spo­rirea greutăţii, se vor consuma câte 1-2 avo­cado pe zi, vreme de 5 zile pe săptămână. Fructul va fi preparat cu ulei de măsline, suc de lămâie şi condi­mente cum ar fi cimbrul, ardeiul iute şi anasonul, pen­tru stimularea poftei de mâncare şi a digestiei. Şi încă un element: avocado nu se consumă la începutul mesei, deoarece va tăia pofta de mâncare (devenind astfel re­me­diu con­tra obezităţii), ci la mijlocul ei.

Prevenirea cancerului – mai multe studii au arătat că avocado previne şi chiar inhibă formarea ce­lulelor maligne. Cele mai evidente efecte anti-tumorale le are avocado în prevenirea cancerelor hormono-de­pendente, cum ar fi cel la sân, ovarian, de col uterin, de prostată. Contra cancerelor de piele, inclusiv me­lano­mul malign, avocado de asemenea are o acţiune protec­toare, datorată vitaminelor şi luteinei pe care o conţine.

Avocado şi alimentaţia copiilor

Avocado este printre cele mai bune alimente cu care se poate începe diversificarea alimentaţiei suga­rului. Acest fruct preparat simplu (doar prin mixare, fără alte adaosuri) se poate introduce în alimentaţia copiilor încă de la 6 luni (există pediatri care au folosit cantităţi mici încă de la 4 luni). Totuşi, trebuie ţinut cont că diver­sificarea alimentaţiei, precum şi administrarea acestui fruct se face numai cu acordul medicului pediatru. Avo­cado este recomandat co­piilor cu întârzieri de creştere, de dezvoltare a siste­mului nervos, dar şi celor ce întâm­pină probleme în alimentaţie, cum ar fi sindro­mul de malabsorbţie sau refluxul gastro-esofagian. Aceşti copii vor primi o can­titate mare de calorii într-o canti­tate mică de mân­care. Apoi, avocado conţine fier, acid folic, vita­mina E, vitamina A, vitamina C şi o serie de ami­no­acizi, adică exact substanţele necesare pentru pro­ce­sul de creştere.

Avocado şi fertilitatea feminină

O dietă foarte bogată în avocado şi în ulei virgin de măsline dublează şansele de procreare pe cale normală şi… triplează şansele de reuşită ale unei fertilizări in vitro. Oamenii de ştiinţă de la o prestigioasă universi­tate medicală britanică au monitorizat regimul alimen­tar a o sută cincizeci de femei, cu vârsta între 27 şi 40 de ani, care apelaseră la fertilizarea in vitro. Medicii au remar­cat că pacientele care consumau foarte frec­vent avocado şi ulei de măsline au devenit în proporţie mult mai mare mame, comparativ cu femeile care nu includeau în dietă acest aliment. În general, alimentele care fac parte din aşa-numita dietă mediteraneană, cum ar fi avocado, dar şi uleiul presat la rece de măsline sau floarea-soarelui, nucile şi se­minţele neprăjite au şanse mult mai mari să ajute femeile să rămână însărcinate şi să ducă sarcina la termen. La polul opus, cele mai puţine şanse de a rămâ­ne însărcinate, inclusiv prin fertilizare in vitro, au fe­meile cu o dietă bogată în grăsimi saturate, cum ar fi cele din unt, margarină, prăjeli şi carne, mai ales roşie.

Avocado şi frumuseţea

Consumat atunci când este frig afară, acest aliment bogat în grăsimi sănătoase şi vitamina E ajută la men­ţi­nerea hi­dratării pielii şi pre­vi­ne procesul de îm­bă­trâ­nire al aces­teia. De asemenea, folosit ex­tern, fructul de avo­ca­do este ex­celent pen­tru tenul uscat, pentru care se prepară urmă­toa­rea mască: două linguri de avocado făcut pastă se combină cu două linguriţe de miere şi o linguriţă de oţet de mere sau zeamă de lămâie. Se aplică pe faţă şi pe gât, în strat subţire şi uniform, ţinându-se vre­me de 20 de minute. După această pe­ri­oa­dă, masca se îndepărtează cu puţină infuzie de mu­şe­ţel sau apă călduţă, iar apoi tenul va fi ferit de frig şi vânt vre­me de măcar 60 de minute. Această mas­că hrăneşte tenul uscat în profunzime.

Precauţii şi contraindicaţii

Acest fruct nu are contraindicaţii majore, cu excep­ţia alergiei la el, care se manifestă prin mâncărimi şi inflamaţii la nivelul gurii şi al limbii, hipersecreţie de mucus, eventual senzaţie de congestie la nivelul gâtu­lui. La persoanele cu o anumită sensibilitate digestivă, avocado poate da manifestări cum ar fi balonare sau diaree, caz în care acest aliment nu va fi consumat pen­tru o perioadă de timp.

 

Articol preluat de aici.

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.