Rulada de miel cu miere si chimen

Printeaza

Rulada de miel cu miere si chimen din: piept de miel, usturoi, ghimbir, ulei, rozmarin, chimen, miere, vin, sare, piper.

Ingrediente:Rulada de miel cu miere si chimen

  • 1 /2 piept de miel, partea cu coastele
  • 2 căţei de usturoi
  • 2-3 cm rădăcină de ghimbir
  • 4 linguri ulei de măsline
  • 3-4 rămurele de rozmarin verde
  • 2 linguri chimen pisat
  • 2 linguri miere
  • 500 ml vin alb
  • sare
  • piper

 

Mod de preparare:

Scoţi cu grijă carnea de pe coaste, în aşa fel încât să rămână o bucată întreagă. Trebuie să obţii „o foaie” de carne de formă dreptunghiulară, lungă de aproximativ 25 cm şi cu un strat de carne şi grăsime pe partea exterioară.

Condimentezi carnea cu sare şi piper, o rulezi strâns şi o pui la rece. Razi ghimbirul şi toci usturoiul, apoi le amesteci cu mierea şi chimenul. Desfaci ruloul de carne, îl ungi pe partea interioară cu pastă de miere, chimen şi ghimbir, îl rulezi la loc şi îl prinzi cu scobitori.

Pui ruloul într-o tavă cu ulei, sare, piper, vin şi frunze de rozmarin. Introduci tava în cuptor, la foc potrivit, până se rumeneşte uniform. Din când în când, stropeşti ruloul cu sosul din tavă. Când este frumos rumenit, scoţi tava din cuptor, laşi să se răcească puţin şi-l poţi tăia în felii mai groase, de 3-4 cm.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.