Rulada cu crema si nuca

Printeaza

Rulada cu crema si nuca din: zahar, faina, oua, cacao, zahar, scortisoara.

Ingrediente foaie: Rulada cu crema si nuca

  • 125 g zahar pudra
  • 75 g faina
  • 3 oua intregi
  • 4 galbenusuri
  • 2 linguri de cacao
  • 2 plicuri zahar vanilat
  • un varf de cutit scortisoara pisata

Ingrediente crema de nuca: 150 g miez de nuca, 60 g zahar, 200 ml lapte, 2 galbenusuri de ou, 150 g unt si 5g amidon (zeamil sau praf de budinca).

 

Mod de preparare:

Intr-un vas asezat pe bain-marie se bat impreuna ouale, galbenusurile si zaharul, pana rezulta o pasta alb-galbuie. Vasul se ia de pe foc si se adauga faina, putin cate putin si se amesteca.

Totodata, se incorporeaza zaharul vanilat si scortisoara. Trebuie sa rezulte o pasta legata, tava care urmeaza a fi folosita la copt se tapeteaza cu hartie pergament unsa cu unt, in asa fel incat sa imbrace si marginile.

Compozitia se toarna in tava, se niveleaza cu lama unui cutit pentru a rezulta o grosime uniforma. Tava se introduce in cuptorul incalzit la 220 grade si se lasa la copt.

Dupa 5 minute se controleaza coacerea.Foaia se rastoarna pe o planseta pe care s-a intins un prosop usor umezit, se inlatura foaia de hartie pergament, iar daca dezlipirea se face mai greu, hartia se umezeste cu ajutorul unei pensule inmuiate in apa.

Miezul de nuca se taie cat mai marunt, iar din cele 60 g zahar si putina apa se face un caramel. Cand caramelul incepe sa prinda culoare galben-aurie, se adauga nucile taiate marunt, se ia vasul de pe foc, iar dupa ce s-a racit se adauga 200 ml lapte fierbinte.

Doua galbenusuri de ou se amesteca cu 5 g amidon, care se toarna peste caramelul cu nuca si lapte. Se fierb cateva minute, amestecand continuu. Dupa ce compozitia s-a racit, se incorporeaza 150 g unt, care a fost in prealabil frecat.

Compozitia se amesteca bine cu ajutorul mixerului. Pentru aromatizare pot fi adaugate cateva picaturi de lichior de nuca sau de rom.

In vederea montarii, foaia se aseaza pe un prosop usor umezit, iar deasupra ei se intind doua treimi din cantitatea de crema. Se niveleaza cu ajutorul unei lame de cutit.

Foaia se ruleaza usor, iar la nevoie rulada obtinuta se infasoara in prosopul umezit. Se lasa la frigider timp de cel putin o ora.

La sfarsit se decoreaza cu restul de crema sau se pudreaza cu pudra de cacao prin cernere.

Se portioneaza la dimensiunea dorita.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.