Rulada-buturuga cu bezea

Printeaza

Rulada-buturuga cu bezea din: unt, oua, zahar, cacao, inghetata cu vanilie, extract de vanilie.

Ingrediente:Rulada-buturuga cu bezea

Pentru blatul de rulada:

  • unt moale, pentru uns
  • 6 ouă mari, separate
  • 140g de zahăr
  • 50g de cacao

Pentru umplutura:

  • 1 litru de îngheţată cu vanilie

Pentru toppingul de bezea:

  • 200g de zahăr
  • 4 albuşuri mari
  • 1/2 linguriţă extract de vanilie

 

Mod de preparare:

Scade temperatura din congelator sau eliberează zona cea mai rece. Incinge cuptorul la 180°C. Tapetează cu hârtie de copt o tavă de 23 x 33cm, unge marginile cu puţin unt şi las-o deoparte.

Pentru început, prepară blatul de ruladă. Pune gălbenuşurile şi zahărul într-un bol mare şi bate-le cu mixerul până obţii un amestec gros şi cremos. Cerne cacaoa şi încorporeaz-o în compoziţie, amestecând energic cu un tel. Spală şi usucă telurile mixerului.

Intr-un bol curat, bate albuşurile până când se întăresc, dar nu devin prea uscate. Adaugă o treime din bezea în amestecul cu cacao şi încorporeaz-o cu grijă, cu o spatulă, apoi adaugă restul de bezea şi procedează la fel.

Toarnă compoziţia în tava pregătită dinainte şi întinde-o uniform cu spatula. Coace-o pe nivelul din mijloc al cuptorului 25 de minute sau până creşte şi începe să se desprindă de marginile tăvii. Scoate tava din cuptor, desprinde uşor marginile aluatului cu un cuţit şi lasă-l să se răcească în tavă.

In timp ce aluatul se răceşte, pregăteşte umplutura. Pune o foaie mare de folie alimentară pe suprafaţa de lucru, scoate îngheţata din recipientul ei şi aşaz-o pe folie. Lucrând rapid, acoperă îngheţata cu folia şi modeleaz-o într-un rulou mare, cu lungimea de circa 33cm şi diametrul de 5cm.

Infăşoară ruloul într-un alt strat de folie alimentară şi răsuceşte capetele, pentru a-şi păstra forma. Dă-l la congelator să se întărească, cel puţin 1 oră.

Tapetează o tavă cu hârtie de copt. Scoate îngheţata din congelator, îndepărtează folia alimentară şi aşază ruloul în centrul aluatului de ruladă. Foloseşte hârtia de copt pentru a rula aluatul în jurul îngheţatei, pentru a forma o ruladă şi aşaz-o cu partea unde se îmbină aluatul în jos.

Indepărtează capetele, înfăşoară rulada în folie alimentară şi congeleaz-o cel puţin 4 ore şi cel mult 1 săptămână.

Pregăteşte toppingul cu 20 de minute înainte de servire. Pune zahărul şi 175ml de apă într-o cratiţă mică şi dă în clocot. Lasă siropul să fiarbă până atinge 115°C – măsoară temperatura cu un termometru.

Intre timp, pune albuşurile într-un bol şi bate-le până obţii o bezea moale. Continuă să baţi la viteză mare în timp ce torni treptat siropul fierbinte, în fir subţire. Bezeaua va începe să se întărească şi va deveni lucioasă după circa 10 minute.

Continuă să o baţi până când s-a răcit aproape complet, apoi adaugă extractul de vanilie şi omogenizează. Foloseşte bezeaua imediat, întrucât este mai uşor să lucrezi cu ea cât timp încă este caldă.

Pune-o într-un poş cu un dui de 1,5m în formă de stea. Scoate tava cu rulada din congelator şi transferă cu grijă rulada pe un platou, folosind câteva spatule.

Trasează linii de bezea de-a lungul ruladei şi la capete. Foloseşte o lampă de bucătărie pentru a rumeni bezeaua sau coace rulada 8 minute în cuptorul preîncălzit la 220°C sau până când bezeaua se stabilizează şi devine aurie.

Taie porţii generoase (şi serveşte-le în decurs de 5-10 minute de la tăiere).

Aceasta reţetă foloseşte albuşuri gătite doar parţial, care nu sunt potrivite pentru copii, oameni în vârstă, gravide şi persoane cu alte probleme de sănătate.

 

Rulada-buturuga cu bezea

Rulada-buturuga cu bezea

 

 

 

 

 

 

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.