Retete pentru masa de Pasti: Picioare de miel la cuptor

Printeaza

O reteta de picioare de miel la cuptor din: rozmarin, unt, frunze de salvie, cimbru, sare de mare, piper, picioare de miel, usturoi, mrocovi, ceapa, praz, ulei de masline si vin alb.

Inrgediente:Retete_pentru_masa_de_Pasti_Picioare_de_miel_la_cuptor

  • 6 fire de rozmarin proaspăt
  • 150 g unt rece
  • 15 frunze proaspete de salvie
  • frunzele de la 2 fire de cimbru proaspăt
  • sare de mare şi piper negru proaspăt măcinat
  • 4 picioare de miel, de la care s-a îndepărtat toată carnea şi grăsimea la un capăt al osului
  • 12 căţei de usturoi, cu coajă
  • 2 morcovi mari, curăţaţi şi tăiaţi felii subţiri
  • o ceapă curăţată şi tăiată solzişori
  • un fir de praz, spălat, tăiat în două şi apoi tăiat felii subţiri
  • ulei de măsline
  • 2 pahare de vin alb

 

Mod de preparare:

încingeţi cuptorul la 200°C (treapta 6). Culegeţi frunzele de pe 2 fire de rozmarin, amestecaţi-le în robotul de bucătărie cu untul, cimbrul şi cea mai mare parte a frunzelor de salvie, apoi condimentaţi cu sare şi piper.

Cu un cuţit mic, faceţi o crestătură în picioarele de miel, între carne şi os, de jos în sus.

Trebuie să obţineţi un fel de buzunar în care să încapă un deget. Umpleţi aceste buzunare cu untul aromat.

Astfel carnea se va îmbiba cu o aromă extraordinară.

Rupeţi 4 bucăţi de folie de aluminiu de lungimea braţului şi îndoiţi fiecare bucată, obţinând 4 foi de mărimea A3.

Puneţi în mijlocul fiecăreia o grămăjoară de usturoi şi legume.

Ungeţi picioarele de miel cu ulei de măsline şi condimentaţi-le cu sare şi piper, apoi aşezaţi câte un picior peste fiecare grămăjoară de legume, plus un fir de rozmarin şi câteva frunze de salvie.

Ridicaţi cu atenţie marginile foilor de aluminiu şi turnaţi puţin vin în fiecare „pachet”.

Infăşuraţi strâns folia în jurul piciorului de miel. Rupeţi sau tăiaţi folia în exces.

Aşezaţi „pachetele” într-o tavă, cu oasele în sus. Introduceţi-le în cuptorul încins pentru 2 1/2 ore sau până când carnea se înmoaie suficient.

Aşezaţi pachetele în mijlocul mesei, lăsând pe fiecare invitat să se servească.

Picioare de miel la cuptor

Retete_pentru_masa_de_Pasti_Picioare_de_miel_la_cuptor

Pofta buna!

 

1 comentariu

  1. Mariana Bolota

    Asta trebuie sa fie foarte gustoasa

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.