Retete de post: Tocana de legume

Printeaza

O reteta de post de tocana de legume din: ceapa, rosii, dovlecel, morcov, ardei, cartofi, fasole verde, usturoi, sare, piper, patrunjel verde si facultativ 3 linguri untdelemn.

Ingrediente:Tocana de legume

  • două cepe
  • 4 roşii
  • un dovlecel
  • un morcov
  • doi ardei
  • 4 cartofi
  • o mână de fasole verde
  • o vânătă
  • 3-4 căţei de usturoi
  • sare
  • piper
  • o legătură de pătrunjel verde
  • facultativ: 3 linguri de untdelemn

 

Mod de preparare:

Ceapa se toacă mărunt şi se înăbuşă în puţină apă sau mai întâi se rumeneşte în untdelemn şi apoi se înăbuşă. Se adaugă roşiile tocate mărunt, morcovul dat pe răzătoarea mare, dovlecelul şi cartofii tăiaţi cubuleţe, fasolea verde (căreia i s-a eliminat partea dinspre codiţă, apoi s-a rupt în bucăţi de 2-3 cm lungime), ardeii copţi şi rupţi fâşii, vânătă, tăiată felii, coaptă pe grătar sau prăjită în untdelemn şi apoi tăiată mai mărunt şi usturoiul tocat.

Se pune sare, piper şi apă, cât să acopere bine legumele, şi se lasă să fiarbă pe plită, la foc mic, 30-40 de minute. Din când în când, se amestecă în cratiţă cu o lingură de lemn.

La sfârşit se adaugă pătrunjel verde tăiat mărunt, se mai lasă 5 minute, se pune capacul şi se trage de pe foc.

 

Poftă bună!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.