Rasol de piept de pui in sos de legume

Printeaza

O reteta de rasol de piept de pui in sos de legume din: vin alb sec sau suc de mere si apa, cozi de telina, morcov, supa de pui, patrunjel, piept de pui, faina, unt si piper. Un piept de pui moale care absoarbe esenţa sosului în care fierbe şi cu ajutorul căruia se menţine suculent, în această reţetă, puiul se pregăteşte în aromă dulce de praz, cu tarhon verde, revigorant.

Ingrediente:Rasol de piept de pui in sos de legume

  • 450 ml vin alb sec sau câte 225 ml suc de mere şi apă
  • 3 cozi medii de ţelină tocate
  • 1 praz mare spălat bine şi tocat
  • 1 morcov mijlociu, tocat
  • 225 ml supă de pui cu continut scăzut de sodiu
  • 1 lingură pătrunjel tocat
  • 4 bucăţi piept de pui fără piele şi dezosat
  • 1 lingură făină
  • 15 g unt
  • piper după gust

 

Mod de preparare:

Se pun într-o tigaie mare la foc potrivit vinul (sau sucul de mere), ţelina, prazul, morcovul, supa, pătrunjelul şi tarhonul şi se lasă să fiarbă. Se adaugă pieptul de pui, se micşorează flacăra la minimum şi se fierbe la foc mic, cu capac, 25 de minute. Se scoate carnea de pui din tigaie, se acoperă cu folie de aluminiu şi se ţine la cald.

Se măreşte flacăra la mediu şi se fierbe sosul, fără capac, 5 minute. Se pun 4 linguri din amestec într-un castronel. Se adaugă făina şi se bate bine. Se toarnă peste restul de sos din tigaie şi se fierbe amestecând 3 minute să se lege sosul.

Se ia tigaia de pe foc şi se adaugă untul. Se presară piper după gust. Se transferă carnea pe farfurii încălzite şi se toarnă cu lingura sos pe deasupra.

Rasol de piept de pui în sos de legume

Rasol de piept de pui in sos de legume

Poftă bună!

Incoming search terms:

  • rasol de pui

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.