Preparate culinare si ingrediente din bucataria internationala

Printeaza

Preparate culinare si ingrediente din bucataria internationala

MascotaPrăjitură de cofetărie având la bază ciocolată, în compoziţie se mai adaugă frişca proaspătă, zahăr, coajă de portocală confiată, unt, ulei comestibil, vanilină pură. Are forma rotundă, cu suprafaţa netedă, mai mare la bază.

Mechoui – Preparat specific bucătăriei arabe, de petrecere, a cărui frigere este asistată doar de bărbaţi. Pentru aceasta se ia un miel sau un berbec întreg, cu cap, se goleşte de intestine, se condimentează în interior şi se frige în aer liber, la proţap, deasupra unui foc de lemne.

 

MinestroneSupă de legume, îmbogăţită cu paste sau cu orez. Italienii o consumă cu garnitură de paste (uneori mai multe feluri sau doar macaroane) sau de orez (mai ales la Milano), fiind deseori unicul preparat la o masă. în mod clasic se serveşte cu brânză rasă separat şi garnitură de usturoi şi aromate, dar se poate servi şi cu pesto, un sos onctuos, preparat din busuioc, ulei de măsline, usturoi şi parmezan ras.

 

Mole poblanoMole- este un sos de chili (ardei iute) mexican, preparat în foarte multe variante, dintre care cel mai renumit este „mole poblano” care însoţeşte preparatul naţional mexican „mole poblano de guajalote“. Acest sos conţine 4 feluri diferite de chili, diverse condimente, migdale, arahide şi  în mod caracteristic ciocolată.

 

Omletă norvegiană – Desert a cărui originalitate constă în contrastul dintre interiorul pregătit din îngheţată şi foaia de aluat fierbinte care îl acoperă, în mod tradiţional se pregăteşte dintr-o foaie subţire de aluat (pandişpan) îmbibată cu lichior, peste care se aşează îngheţată de vanilie sau de fructe care se îmbracă cu un strat de bezea obişnuită. Se introduce desertul în cuptorul fierbinte în aşa fel încât bezeaua să se coloreze fără ca îngheţata să fie topită de căldură. Se serveşte imediat, eventual flambată.

 

Osso-bucco – Preparat de bază, specific bucătăriei italiene, originar din Milano. Denumirea semnifică „os cu gaură“. Se taie ciolanul de viţel în formă rotundă, se înăbuşă în ulei, se adaugă supă şi se lasă să scadă. Morcovii, ţelina şi pătrunjelul rădăcină se înăbuşă în ulei, se adaugă, împreună cu roşiile tăiate sferturi şi sosul tomat, peste bucăţile de carne. Se continuă fierberea, aproape de sfârşit se adaugă roşiile tăiate jumătăţi, apoi vinul alb. Se serveşte, de regulă, cu o garnitură de paste făinoase sau orez.

 

Ouă de 100 de aniSpecialitate chineză, reprezentând ouă de raţă conservate într-o crustă aromatizată cu ierburi, devenite negre şi lucioase, putând fi ţinute un timp nelimitat. Se servesc reci, cu ghimbir, castraveciori, carne de pasăre etc.

 

OxtailSupă clasică din bucătăria englezească. De fapt este un consomme limpezit pe bază de coadă (tail) de vacă (ox), armonizat tradiţional cu amestec de plante aromatice (busuioc, maghiran, cimbru de grădină şi cimbrişor). Se serveşte cu bulete mici de legume şi cu carne de coadă de vacă. Se aromatizează cu Xeres, coniac sau Madera.

 

PaellaPreparat naţional spaniol, pregătit din orez cu diferite ingrediente (legume, pasăre, crustacee, moluşte etc.). Numele vine de la vasul în care se prepară: o tigaie mare, groasă şi adâncă, fără coadă, cu două toarte, paellera. Regiunea de origine este Valencia. Sunt trei elemente caracteristice: orezul, şofranul şi uleiul de măsline.

 

PanettoneBrioşă italiană, de mari dimensiuni, numită de aceea „prăjitură mare”, în care se încorporează stafide, zest de lămâie şi portocale. Este pregătită tradiţional de Crăciun.

 

Peches Melba – Preparat creat de Escoffier în 1892 când era bucătar şef la Savoy, la Londra, în onoarea celebrei cântăreţe australiene Nelly Melba. Se prepară în cupă: se pune îngheţată de vanilie, jumătăţi de piersici decojite, poşate în sirop şi napate cu piure de zmeură. Acesta poate fi înlocuit cu jeleu de coacăze topit şi parfumat cu lichior de cireşe.

 

 

 

 

Incoming search terms:

  • retete cu oua de rata

1 comentariu

  1. Foarte frumos articolul!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.