Praz marinat

Printeaza

O reteta de praz marinat din: praz, sare, piper negru, ulei de masline extravirgin, otet de vin alb, mustar cu boabe, chives, patrunjel si tarhon. O salată simplă, preparată cu un sos de verdeţuri aromate şi muştar, care poate fi servită fie ca aperitiv, fie ca garnitură la o friptură.

Ingrediente:Praz marinat

  • 8 fire de praz tânăr
  • sare şi piper negru

pentru sos:

  • 2 linguri ulei de măsline extravirgin
  • 2 linguriţe oţet de vin alb
  • 1 lingură muştar cu boabe
  • 2 linguri chives proaspete, tocate
  • 2 linguri pătrunjel proaspăt, tocat
  • 1 linguriţă tarhon proaspăt, tocat

ornare:

  • 4 crenguţe de tarhon proaspăt

garnitură:

  • felii de pâine integrală, opţional

 

Mod de preparare:

Intr-o cratiţă mare se pune apă cu sare la fiert. Se taie prazul pe lungime sau, pentru un aspect mai deosebit, se despică în cruce din vârf până la jumătatea părţii albe, Se clăteşte prazul în multă apă rece pentru a se îndepărta nisipul.

Se aruncă jumătate din praz în apa fierbinte şi se lasă să fiarbă 4-5 minute până când devine moale. Se scoate cu o spumieră şi se răceşte sub jet de apă rece. Se scurge şi se zvântă, iar apoi se pune într-un vas mai adânc.

Se repetă cu restul de praz. între timp, pentru marinată, se amestecă uleiul, oţetul, muştarul şi verdeturile. Se sărează şi se piperează după gust. Se toarnă marinata cu ajutorul unei linguri peste praz. Se răsuceşte prazul ca marinata să pătrundă bine.

Se acoperă şi se lasă la marinat 30 de minute, întorcându-l din când în când. 4 Se împarte prazul în 4 porţii, se aşază pe farfurii, se desfac ca un evantai bucăţile tăiate cruciş şi se ornează cu tarhon.

Dacă firele de praz sunt groase, se pot tăia în bucăţi. Acest preparat se poate pregăti şi înainte cu o zi de a fi servit şi se poate răci la frigider Se serveşte la temperatura camerei.

Praz marinat

Praz marinat

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Poftă bună!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.