Prajitura cu piure de castane si crusta de nuci

Printeaza

Prajitura cu piure de castane si crusta de nuci din: zahar, faina, ulei, oua, sare, frisca, piure de castane, gelatina, miere, apa, miez de nuca.

Ingrediente:Prajitura_cu_piure_de_castane_si_crusta_de_nuci

Pentru blat:

  • 5 linguri zahăr
  • 5 linguri făină
  • 2 linguri ulei
  • 5 ouă
  • un praf sare

Pentru cremă:

  • 200 ml frişcă lichidă
  • 200 g piure de castane
  • un plic gelatină (10 g)

Pentru sirop:

  • 3 linguri miere
  • 200 ml apă

Pentru crusta de nuci:

  • 400 g miez de nucă măruntită
  • o cană zahăr
  • o lingură apă
  • un ou

Pentru decor:

  • o mână miez de nucă
  • 5-6 linguri frişcă bătută cu piure de castane

 

Mod de preparare:

Se prepară blatul mixând albuşurile cu un praf de sare, apoi cu zahărul, până se întăresc. Gălbenuşurile se freacă un pic cu uleiul, apoi se adaugă în albuşuri si se mai adaugă şi făina în ploaie.

Compoziţia obţinută se toarnă în forma de tort (cu diametrul de 2-6 cm) tapetată cu hârtie de copt, apoi se dă la copt aproximativ 20 de minute, la foc domol. Se scoate blatul din formă, se lasă să se răcească, apoi se taie pe lung în două.

Se mixează frişca până se întăreşte, apoi se adaugă piureul de castane şi se mixează din nou. Se hidratează gelatina în 100 ml apă rece, apoi se topeşte la bain-marie şi se adaugă în frişcă.

Se asază primul disc de blat în formă, se însiropează uşor cu sirop preparat din miere cu apă, apoi se toarnă frişca amestecată cu piureul de castane şi se acoperă cu al doilea disc de blat, însiropat şi el cu restul de sirop rămas.

Se caramelizează zahărul cu lingura de apă si, când capătă culoarea maro deschis, se pune miezul de nucă. Se amestecă bine şi se dă la o parte de pe foc.

Se adaugă repede oul bătut, se amestecă rapid şi se întinde pe toată suprafaţa prăjiturii, cât este fierbinte.

Se dă la rece, apoi se decorează cu frişcă, piure de castane şi bucăţi de miez de nucă. Se lasă de seara până a doua zi, înainte de a fi tăiată.

Prajitura cu piure de castane si crusta de nuci

Prajitura_cu_piure_de_castane_si_crusta_de_nuci

 

 

 

 

 

 

 

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.