Placinta cu branza de vaci sau telemea

Printeaza

Placinta cu branza de vaci sau telemea din: faina, ulei, sare, branza de vaci sau telemea, unt sau margarina, oua, sare, lapte.

Ingrediente:Placinta cu branza de vaci sau telemea

Pentru aluat:

  • 500 g făină
  • 3 linguri ulei
  • 1/2 linguriţă sare (sau foi de plăcintă gata preparate)

Pentru umplutură:

  • 300 g brânză vaci (sau amestec cu telemea)
  • 2 linguri unt (sau margarină)
  • 2 ouă
  • sare
  • 3-4 linguri lapte

 

Mod de preparare:

Intr-un castron încăpător se pune făina. La mijloc se face un loc în care se toarnă uleiul, se pune sarea şi 1/2 cană de apă caldă. Se frământă totul cu mâna până ce se obţine un aluat moale. In timpul frământatului se mai poate adăuga apă caldă.

Când se termină de frământat şi de bătut de masă, aluatul este lăsat pentru 10-15 minute la cald, acoperit cu un şervet gros. Se întinde apoi cu un rulou, pe o planşetă mare, presărată cu făină. Se obţine o foaie, care trebuie să fie cât mai subţire, „ca foiţa de ţigară”. Aluatul care depăşeşte marginile planşetei este decupat şi folosit la întinderea unei noi foi.

După ce foaia este lăsată puţin să se usuce, poate fi folosită. Se realizează circa 10 foi de dimensiunea unei tăvi.

Separat se pregăteşte umplutura, amestecând ingredientele.

Intr-o tavă bine unsă, se pun suprapuse 4-5 foi de plăcintă, fiecare bine unsă. Se aşază apoi umplutura într-un strat uniform. Deasupra se aşază din nou un strat de 4- 5 foi de plăcintă unse între ele. Se unge şi foaia de deasupra şi se dau la cuptor.

Când plăcinta s-a rumenit (cam 45 de minute), se scoate din tavă şi se taie bucăţi. Plăcintele se servesc atât calde, cât şi reci.

 

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.