Piept de pui cu broccoli- usor de preparat

Printeaza

O reteta delicioasa de piept de pui cu: varza alba, orez, ardei iute, broccoli, lamaie, vin alb, sare, susan, piper, patrunjel, ulei de masline.

Carnea de pui este una dintre cele mai consumate tipuri de carne din lume, datorită faptului că este bogată în proteine și relativ scăzută în grăsimi.

Acest tip de carne poate fi preparat într-o varietate de moduri, cum ar fi prăjit, fiert, fript, la grătar sau copt.

 

Ingrediente:Piept_de_pui_cu_broccoli

  • 4 piepturi de pui
  • o varză albă mică
  • 100 g orez
  • doi ardei iuţi
  • 500 g broc­coli
  • o lămâie
  • 500 ml vin alb demisec
  • 50 g seminţe de susan
  • sare
  • piper
  • pătrunjel
  • ulei de măsline

Mod de preparare:

Ardeii se spală, se taie ron­dele şi se pun într-un vas împre­ună cu vinul alb şi jumătate din lămâia tăiată felii.

Se presară sare şi piper după gust, pătrunjel tocat, se adaugă trei linguri de ulei şi piepturile de pui.

Se acoperă cu folie alimentară şi se introduc la rece pentru minimum o oră.

Se scot, se aşază pe un grătar şi se frig pe ambele părţi 10-15 minute sau se pun într-o tavă, se toarnă deasupra marinata şi se coc la cuptor.

Orezul se spală, se fierbe în apă cu sare, se scurge şi se amestecă bine cu jumătate din seminţele de susan.

Broccoli se fierbe în apă cu sare, se scurge, se rupe în bucheţele mai mici şi se căleşte în puţin ulei încins.

Varza se spală, se toacă mărunt, se amestecă bine cu puţină sare, piper, ulei şi suc de lămâie.

Piept de pui cu broccoli

Piept_de_pui_cu_broccoli

Pofta buna!

 

 

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.