Peşte cu lamaie şi garnitură de legume la cuptor

Printeaza

Peşte cu lamaie şi garnitură de legume la cuptor

Ingrediente:Peşte cu lamaie şi garnitură de legume la cuptor

  • 1 kg file de merluciu
  • 3 lămâi
  • 3 linguri zahăr
  • 100 g margarină
  • condimente pentru peşte
  • 3 cartofi
  • 3 morcovi
  • 1 ţelină
  • 400 g mazăre verde
  • sare
  • piper
  • 1 pahar vin roşu
  • ulei

 

Mod de preparare:

Cureţi şi speli bucăţile de peşte, le ungi cu ulei, apoi le treci prin condi­ment şi le aşezi într-o tavă. Cureţi lămâia de coajă şi tai coaja fâşii. Topeşti zahărul pe foc mic, apoi treci fâşiile de coajă de lămâie prin zahărul topit şi le laşi pe o farfurie umedă să se răcească.

Topeşti margarina într-o cratiţă, adaugi fâşiile caramelizate, zeama de la două lămâi, dai sosul într-un clocot şi-l torni peste peşte. Pui şi lămâia rămasă tăiată felii şi dai totul la cuptor pentru 20 de minute.

In acest timp, pregăteşti legumele: cureţi morcovul, ţelina, cartofii şi mazărea, apoi tai morcovul rondele, iar cartofii şi ţelina bucăţi. Speli mazărea şi o opăreşti pentru 10 minute în apă cu sare.

O scurgi bine, o amesteci cu legumele tăiate şi le aşezi apoi pe toate într-un vas de lut, presari sare şi piper după gust, torni vinul roşu, acoperi vasul cu capac şi le dai la cuptor pentru o oră. Aduci la masă peştele cu garnitura de legume alături şi cu o salată de vară.

 

Poftă bună!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.