Musaca de vinete cu sos tomat

Printeaza

O reteta simpla si delicioasa de musaca de vinete cu sos tomat din: carne de vita, vinete, rosii, patrunjel, ardei grasi, usturoi, ceapa, sos tomat, ulei, oua, smantana, faina, branza, sare si piper.

Ingrediente:Musaca de vinete cu sos tomat

  • 1,5 kg carne de vită
  • 8 vinete potrivite
  • 1 kg roşii
  • 2 legături pătrunjel
  • 4 ardei graşi
  • 12 căţei usturoi
  • 3 cepe
  • 500 g ulei
  • sos tomat
  • 5 ouă
  • 500 g smântână
  • 100 g făină
  • 250 g brânză
  • sare şi piper

Mod de preparare:

Carnea se spală, se curăţă de pieliţe şi se toacă. Ceapa se taie mărunt şi se prăjeşte până ce s-a îngălbenit bine, în ulei, adăugându-se şi carnea. Se lasă la prăjit până ce carnea se desface uşor şi se adaugă usturoiul şi ardeii tăiaţi mărunt, piperul pisat şi sarea.

Se stinge cu două-trei pahare cu apă călduţă şi se lasă la fiert până ce scade bine. Vinetele se taie felii, pe lungime, şi se lasă la scurs. într-o tigaie cu ulei încins, se prăjesc feliile de vinete, trecute în prealabil prin făină. Când sunt gata, o jumătate din vinete se aşează cu grijă pe pereţii şi fundul unei cratiţe, unse cu ulei înainte.

Se adaugă carnea, bine amestecată cu două ouă, pătrunjel tocat fin, sare şi piper, după gust. Se tasează uşor, pentru nivelare, şi se aşează deasupra restul de vinete. Roşiile, tăiate rondele, se pun deasupra.

Se lasă totul la cuptor aproximativ trei sferturi de oră. Se scoate tava şi se toarnă deasupra smântână amestecată cu trei ouă şi puţină făină. Se presară brânză rasă şi Se introduce din nou la cuptor. Mâncarea este gata atunci când capătă o culoare plăcută de galben. Se serveşte caldă, cu sos tomat gros, dulce sau iute (după gust).

 

Poftă bună!

 

1 comentariu

  1. Imi place musacaua de vinete

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.