Marmelada gustoasa de portocale

Printeaza

Marmelada gustoasa de portocale din: portocale rosii, ardei iute, ardei gras, zahar gelifiant, gelatina, otet de vin alb.

Ingrediente:Marmelada_gustoasa_de_portocale

  • 5 portocale roşii
  • 8-10 ardei iuţi roşii
  • 5 ardei graşi roşii, curăţaţi de seminţe şi tocaţi grosier
  • 900g de zahăr gelifiant
  • 8g de gelatină
  • 500ml de oţet din vin alb

Mod de preparare:

Cu ajutorul unui instrument de curătat legumele, decojeşte portocalele, luând cât mai puţin din membrana albă. Pe aceasta curăţ-o ulterior, cu un cuţit. Taie fin fâşiile de coajă şi pune-le într-o oală de dulceaţă. După ce ai îndepărtat membrana albă, toacă grosier pulpa de portocale, îndepărtând seminţele pe măsură ce faci asta, dar păstrându-le.

Taie în două şi curăţă de seminţe toţi ardeii iuţi. Pune ardeii iuţi şi ardeii în robotul de bucătărie, împreună cu pulpa de portocale şi toacă totul fin. Transferă ingredientele în oală, urmate de zahăr, gelatina şi oţet.

Incălzeşte conţinutul la foc mîc, până când zahărul se dizolvă complet. Intre timp, pune seminţele de portocale într-un infuzor de ceai sau leagă-le într-un săculeţ de tifon, pe care-l poţi adăuga în oală. Pune o farfurioară în congelator. Dă marmelada în clocot, las-o să fiarbă 40 de minute, apoi stinge focul.

Pune putină marmeladă pe farfurioara răcită. Dacă după un minut se încreţeşte în momentul în care o apeşi cu degetul, e gata. Dacă nu, mai fierbe-o 2 minute, apoi repetă testul şi continuă aşa până când este gata. Lasă marmelada să se răcească 20 de minute, îndepărtează seminţele de portocale, apoi transfer-o în borcane sterilizate. Poate fi păstrată 6 luni într-un loc răcoros şi uscat.

Marmelada gustoasa de portocale

Marmelada_gustoasa_de_portocale

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.