Lasagna cu sos ragu

Printeaza

Lasagna cu sos ragu din: paste pentru lasagna, parmezan, mozzarella, carne de vita tocata, bacon, proscutto, rosii, ceapa, morcovi, telina, usturoi, vin, supa de vita, ulei, zahar, cimbru, busuioc, dafin, piper, sare, lapte, unt, faina, oua, nucsoara.

Ingrediente:Lasagna cu sos ragu

  • 400 g paste pentru lasagna (care nu necesită fierbere)
  • 300 g parmezan
  • 600 g mozzarella

Pentru sosul bolognese:

  • 800 g carne tocată de vită
  • 200 g bacon
  • 50 g prosciutto
  • 1,2 kg roşii curăţate, din conservă
  • 1 1/2 cepe
  • 3 morcovi
  • 3 tulpini de ţelină
  • 5 căţei de usturoi
  • 200 ml vin roşu sec
  • 1 cană de supă de vită
  • 4 linguri ulei de măsline
  • 2 linguri de zahăr
  • 4 fire de cimbru
  • 14 frunze de busuioc
  • 2 frunze de dafin
  • sare şi piper negru după gust

Pentru sosul bechamel:

  • 300 ml lapte
  • 30 g unt
  • 30 g făină
  • 1 ou
  • 1 vârf de cuţit de nucşoară măcinată
  • sare şi piper negru după gust

 

Mod de preparat:

Pentru sosul bolognese, încingeţi uleiul de măsline şi prăjiţi ceapa, usturoiul, ţelîna şi morcovul tăiate mărunt. Adăugaţi baconul tocat mărunt şi prosciutto şi amestecaţi cu carnea tocată. Prăjiţi în timp ce amestecaţi încontinuu, până când carnea tocată capătă aspect fărâmicios.

Turnaţi vinul şi lăsaţi la foc mic 10-15 minute. Adăugaţi roşiile, pasate dinainte, cimbrul şi frunzele de dafin. Lăsaţi la foc mic până când se îngroaşă.

Turnaţi supa de vită şi mai lăsaţi pe foc câteva minute. Asezonaţi cu sare, piper negru şi busuiocul tocat mărunt. La final adăugaţi zahărul pentru a neutraliza gustul acru al roşiilor.

Pentru sosul bechamel, topiţi untul într-o cratiţă şi prăjiţi făina până când devine aurie.Turnaţi laptele călduţ şi amestecaţi încontinuu. Asezonaţi cu sare, piper negru şi nucşoară. Luaţi de pe foc şi adăugaţi gălbenuşul amestecând.

Daţi prin râzătoare parmezanul şi mozzarella. Puneţi un strat de sos bechamel pe fundul unei tăvi iar apoi aşezaţi un rând de paste lasagna. Turnaţi încă puţin sos bechamel, apoi sos bolognese şi stropiţi cu parmezan şi mozzarella.

Repetaţi procesul până când aţi folosit toate ingredientele, încheind cu un strat de paste, sos bechamel şi mozzarrella.

Introduceţi lasagna în cuptorul preîncălzit la 180°C pentru 20-25 de minute.

 

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.