La o degustare in căutarea vinului perfect

Printeaza

Vin Dacă sunteţi connaisseuri, aici puteţi gusta cele mai noi sortimente. Dacă sunteţi amatori, aici puteţi afla de ce şi mai ales cum se bea un vin bun. Din ce în ce mai multe localuri şi magazine de vinuri din Bucureşti organizează degustări, aşa că aveţi de unde alege.

Roşu, alb sau rosé, cu tradiţie sau din “Lumea Nouă”, alături de ciocolată, de un trabuc sau de o delicatesă culinară care să-i deschidă buchetul. Cam aşa arată scena unei degustări de vinuri ca la carte. “La noi tendinţa îmbucurătoare este încercarea de a consuma din ce în ce mai multe vinuri premium, de calitate.

Faptul se remarcă mai ales în rândul tinerilor (30-40 de ani) interesaţi de o dezvoltare personală a gustului, de educarea acestuia prin cursuri şi degustări organizate de profesionişti”, spune Simona Mardare, consultant independent de vinuri. Până de curând românii preferau vinul alb demisec.

În ultima vreme însă s-a putut constata o creştere a consumului de vin roşu sec, spune Mardare. La nivel de provenienţă, pe primele locuri în topul preferinţelor românilor se află în continuare vinurile italieneşti, urmate de cele franţuzeşti şi cele chiliene. În plus, anul trecut a luat amploare şi consumul de vin românesc, graţie unei creşteri semnificative a calităţii acestuia, explică specialistul.

Până la a fi adevăraţi consumatori de vin mai este cale lungă, e adevărat. Dar măcar românii se află pe drumul cel bun. Drum pe care se “construiesc” din ce în ce mai multe magazine şi localuri specializate în acest sens.

Aproape de Calea Călăraşilor, pe o străduţă în formă de potcoavă se află Wine Club Secreto, un club exclusivist dedicat pasionaţilor şi găzduit de o casă de pe la începutul secolului 20 construită în stil neoromânesc. Într-o perioadă în care orice consumator este atent unde îşi cheltuie timpul şi banii, Simona Mardare şi-a propus să-l educe pe acesta fără “abordări scorţoase şi de «fiţe», fără explicaţii complicate ale «experţilor» şi fără prezentări formaliste şi plicticoase ale «cunoscătorilor»”. Adică să-i ofere degustări de vin relaxate în cadrul unui curs interactiv cu tema la alegere. Preţul pentru un astfel de curs variază între 90 de lei de persoană (150 de lei dacă include şi cina) şi 350 de lei de persoană pentru versiunea Deluxe (combinaţii clasice – fructe de mare cu Sauvignon Blanc, vită cu Bordeaux; combinaţii îndrăzneţe – Riesling cu sushi vegetarian şi risotto cu vin roşu).

În aceeaşi atmosferă relaxată organizează degustări de vinuri şi cei de la restaurantul Malagamba din Centrul Vechi. Aici au loc săptămânal Wine and Food Matching Dinners, evenimente la care consultantul Richard Fox vă povesteşte despre vinuri, plăceri culinare şi felul în care cele două converg. Aceste cine conţin de obicei 5 feluri gourmet asortate cu vinul potrivit şi costă aproximativ 130 de lei de persoană.

Tot în Centrul Vechi se află şi Bruno Wine and Coffee Shop, un bar cu 100 de vinuri din 21 de soiuri de pe 4 continente din 12 ţări. Adică cel puţin un Shiraz din Africa de Sud, un Viognier din Argentina, un Carmenere din Chile, un Tannat din Uruguay, un Beaujolais din Franţa şi o Mustoasă sau o Crâmpoşie din România.

“Luna aceasta vom aduce patru noi vinuri din Bulgaria şi două din Georgia”, spune Răzvan Marin, proprietarul localului. Se organizează şi degustări – “Următoarea va fi la sfârşitul lunii martie şi va include probabil vinuri Serve”. Pentru cei care ştiu deja să deguste şi nu mai au nevoie de lecţii suplimentare, la Bruno pot alege între vinul la pahar (9,5 lei), o sticlă de Corcova sau Shiraz din Africa de Sud (43 de lei) ori un Châteauneuf du Pape din 2004 (245 de lei).

Pe Smârdan s-a deschis de curând Corelli Wine Bar, un alt local pentru connaisseuri. Aici găsiţi numai vinuri roşii seci şi albe seci şi demiseci. Merită încercat, la fel ca şi proaspăt-deschisul Wine & Company, un boutique de vinuri de pe Lipscani, care, pe lângă oferta bogată de vinuri atât tradiţionale, cât şi din “Lumea Nouă”, are şi ţigări de foi. Şi este deschis non-stop.

În aceste condiţii, dacă reuşiţi să părăsiţi Centrul Vechi, ar fi bine să mergeţi în zona Dorobanţi, la La Chambre (aux bons vins). “Camera cu vinuri alese” promite degustări la fiecare final de lună, în zilele de miercuri sau joi. “Vom degusta o parte din vinurile slovene Santomas, vinuri care se află şi acum în magazin. Cel rosé costă 53 de lei, cel alb 55 de lei, iar cele roşii sunt 85 (Mezzo Forte) şi 120 de lei (vârful de gamă Antonius)”, spune Delia Ileana Văduva, proprietara La Chambre.

De altfel, preţurile variază aici între 23 de lei (o sticlă de vin alb românesc) şi 800 de lei, cât costă un vin roşu franţuzesc. “Cel mai bine vândut sortiment este roşu sec (50-150 de lei). Descopăr cu plăcere că mulţi dintre clienţii străini caută acum şi vinuri româneşti, fie de la micii producători, fie de la cramele deja consacrate”, spune Văduva.

Un alt local construit parcă după regulile lui Bachus este şi 1.000 de Chipuri, winebar-ul de pe strada 11 Iunie.

Aici vor fi două degustări de vinuri în martie, ambele acompaniate de evenimente teatrale şi muzicale. Pe 8 martie degustarea va conţine 4 vinuri din gama Miracol de la Cramele Oprişor – Cabernet Sauvignon şi Merlot din anul 2008, precum şi Chardonnay şi Pinot Noir din anul 2009, asortate cu brânzeturi şi fructe specifice şi savurate pe muzica de violoncel a lui Adrian Naidin. Preţul de participare este de 40 de lei. Pe 17 martie va fi degustare marca Halewood cu 4 vinuri din colecţiile Hiperion şi Single VineYard Selection.

La 1.000 de Chipuri selecţia de vinuri este foarte bogată. Din 500 de vinuri le-ar fi greu şi connaisseurilor să aleagă. Tocmai de aceea localul are câţiva specialişti în domeniu mereu gata să răspundă la întrebări. Aşa veţi afla şi că cea mai ieftină sticlă de vin costă aici 30 de lei, iar cea mai scumpă este 800 de lei, în timp ce pentru un pahar preţul variază între 8 şi 100 de lei.

Articol preluat de aici

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.