Istoria whisky-ului

Istoria whisky-ului. Este greu de stabilit o dată precisă a primei distilări a whisky-ului, deoarece însuşi procesul de distilare nu are rădăcini clare. Din origini îndepărtate, uneori învăluite în farmec şi mister, modalităţile de producţie ale celebrelor băuturi distilate au suferit o importantă evoluţie de-a lungul secolelor, diferite în funcţie fie de timp, fie de loc.

Isto­ria whisky-ului este strâns legată de aceea a principalelor ţări producătoare, precum Scoţia, Irlanda şi Statele Unite.

Produs fie într-o mică distilerie după reţete vechi, fie de companiile multi­naţionale de băuturi alcoolice care au achiziţionat de acum cea mai mare parte a distileriilor, whisky-ul are astăzi peste tot degustători, experţi, colecţionari sau pur şi simplu pasionaţi, fiecare capabil să preţui ască în felul său bogăţia si varietatea acestei tradiţii.

Arta antică a distilării se naşte în India – se pare – în jurul anului 7000 î.Ch., folosind principiul diferitei temperaturi de fierbere a lichidelor.

Procesul de dis­tilare constă în extragerea substanţelor specifice din amestecuri complexe prin intermediul evaporării: vaporii obţinuţi trebuie apoi răciţi într-un condensator pentru a se întoarce din nou la starea li­chidă în recipientul de recoltare.

Apli­cată iniţial în domeniul medical şi reli­gios pentru a obţine din flori şi plante soluţii cu efecte dezinfectante şi tămă­duitoare, tehnica distilării s-a perfecţionat de-a lungul secolelor găsindu-şi folosin­ţa în mai multe domenii, de la producţia de unguente, ape aromatice şi uleiuri esenţiale până la băuturile alcoolice dis­tilate şi la numeroasele procedee indus­triale de astăzi, precum separarea dife­ritelor componente ale petrolului gri.

Istoria whisky-ului

După ce s-a răspândit în China, arta dis­tilării ajunge în bazinul Mării Mediterane: primele urme ale acestei tehnici, care datează din jurul anului 4000 î. Ch., au fost găsite în Egipt şi privesc sub­stanţe destinate procedeelor de mumi­ficare, precum şi de obţinere a parfumurilor şi cosmeticelor.

Insuşi cuvân­tul „alcool”, apărut înspre sfârşitul Evului Mediu, este derivat din arabul al khol (sau al-kuhl), termen prin care se desem­na un praf de culoare închisă pe bază de amoniac folosit ca fard de egiptenii antici.

Dacă metoda distilării, aşa cum o înţe­legem astăzi, apare în anul 1000 î.Ch. şi este atribuită persanilor, contribuţia maximă la dezvoltarea ei se datorează arabilor, care au perfecţionat pentru prima dată tehnicile combinându-le cu studiile de alchimie, precursoare ale chimiei moderne.

Chiar în cadrul alchimiei sunt căutate cele mai îndepărtate origini ale whisky-ului: naşterea ei este legată de crearea al-anbîq (transliterat apoi în „alambic“), un vas special pentru distilat a cărui in­venţie este atribuită arabului Jabir ibn Hayyan între secolele VIII şi IX.

Acest instrument era utilizat de alchimişti în experimentele lor pentru căutarea ipo­teticei „chintesenţe” sau al cincilea ele­ment după Aer, Apă, Pământ şi Foc, identificate de către filosoful grec Empedoc le ca fiind principiile fundamen­tale ale universului.

Esenţa magică, căreia i se atribuia proprietatea de a conduce la dominarea materiei, nu a fost niciodată descoperită. In schimb, din experimen­tele lor, alchimiştii au obţinut o energizantă „apă de foc”, considerată un pana­ceu pentru toate bolile, din care par să provină băuturile distilate de astăzi.

Pe vremea romanilor, alambicul a fost perfecţionat şi în acelaşi timp a crescut varietatea substanţelor din care se pot obţine al­cool şi esenţe: nu doar ierburi medica­le, dar şi vin, cidru sau cereale fermen­tate, din care se extrag băuturi care nu mai au uz exclusiv terapeutic.

Disputa asupra paternităţii whisky-ului este una care, din timpuri imemoriale, implică două ţări: Irlanda şi Scoţia. în urma căderii Imperiului Roman de Apus din 476 d.Ch., Irlanda a devenit refugiu pentru mulţi credincioşi creştini, care şi-au răspândit cunoştinţele în di­verse domenii, dintre care nu în ultimul rând distilarea.

Abaţiile şi mănăstirile au căpătat un rol important în dezvol­tarea acestei tehnici, parte integrantă din activitatea agricolă a monahilor, ca­re supuneau fermentării surplusul de cereale pentru a obţine băutură.

Teh­nica distilării

Teh­nica distilării a fost importată din Orien­tul Mijlociu datorită călătoriilor pentru răspândirea Evangheliei făcute de mo­nahi în urma Sfântului Patrick; de-a lungul secolelor, monahii au putut să perfecţioneze noţiunile învăţate de la arabi şi să le adapteze producţiei de uis-ge (sau uisce) beatha (în galică „apa vieţii”), care va deveni curând un par­tener discret, dar şi de nedespărţit al lungilor zile irlandeze.

In 1172, când ar­matele ce îl urmau pe Henric al II-lea al Angliei au invadat Irlanda, băutura locală a fost descoperită şi apreciată şi de către invadatori.

Având în vedere di­ficultăţile de pronunţie a numelui, acesta a fost stâlcit şi a devenit uisce, uiskie sau chiar ushky, pentru a ajunge în sfârşit „whisky” în Scoţia şi „whiskey” în Irlanda.

Nu există totuşi adevă­rate dovezi documentare care confirmă originea irlandeză a whisky-ului şi în­delungata dispută cu Scoţia, care se con­sideră adevăratul cămin al preţioasei băuturi datorită alcoolurilor sale tari devenite celebre în toată lumea, rămâ­ne nerezolvată.

Cu toate acestea, sco­ţienii ţin să sublinieze că Sfântul Patrick a fost de origine scoţiană, de aceea când vine vorba de întâietate, prima va rămâne mereu ţara kiltului.

Precurso­rul scotch-ului

Precurso­rul scotch-ului a fost o bere cu gust de iarbă-neagră produsă din orz malţat, despre care arheologii au găsit mărturii care coboară cel puţin până la anul 2000 î.Ch. A

ceastă bere (făcută şi azi de unii mici producători scoţieni) avea un conţinut alcoolic scăzut şi nu foar­te stabil. începând cu secolul al IX-lea, au adus cu ei primele alambicuri.

Sco­ţienii au descoperit repede că datorită acestui instrument era posibilă obţi­nerea unei băuturi alcoolice stabile şi whisky-ul făcut în casă a devenit par­te integrantă din cultura galică.

Primul document în care se atestă o băutură alcoolică distilată din orz da­tează din 1494: este vorba despre Re­gistrul conţilor scoţieni în care este notată o cantitate de 8 boli (echivalen­tul a circa 25 kg) de malţ destinată fra­telui John Corr pentru realizarea unei acqua vitae (din „apa vieţii”, de data as­ta în latină), nume tradiţional al băutu­rilor distilate şi utilizat ca echivalent al galicului uisge beatha.

Şi în acest caz, ca şi pentru Irlanda, prima referire ofi­cială a spirtoaselor se leagă de nume­le unei persoane de cult, evidenţiind rolul esenţial ocupat de Biserică în acest domeniu. Oricum ar fi, cu siguranţă originile whisky-ului sunt celtice.

Din aceste ţări preţiosul lichid a înce­put să se răspândească în toată Euro­pa, în special, în timpul secolului al XVI-lea distilarea a ieşit din pronaos şi a făcut progrese notabile datorită desfiinţării unor mănăstiri, drept ur­mare mulţi monahi nu au avut altă şansă să supravieţuiască decât să-şi fo­losească îndemânarea.

Retete de cocktailuri cu whisky

Cocktail Whisky Roller

Cocktail Whisky Sour

Reteta zilei: Cocktail cu whisky si vermut

Incoming search terms:

• din ce este facut whisky
• reteta whisky de casa
• whisky de casa
• din ce e facut whisky
• din ce e facut whiskey