Istoria whisky-ului IV

Istoria whisky-ului

Supraproducţia care a caracterizat această perioadă de aur, combinată cu recesiunea care a lovit Marea Britanie în secolul al XlX-lea, a constrâns rapid multe fabrici să închidă. Izbucnirea Marelui Război şi revenirea tendinţei de impunere de măsuri fiscale represi­ve nu au făcut decât să scumpească sti­clele.

La aceste evenimente s-a adăugat Prohibiţionismul american: industria scoţiană de whisky a fost pusă la grea încercare, dar a reuşit să supravieţu­iască datorită intervenţiei din partea Distiliers Company Limited, care a sal­vat numeroase societăţi în dificultate.

După sfârşitul Prohibiţiei prosperita­tea s-a întors, dar pentru scurtă vreme: datorită izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial s-a bătut din nou pa­sul pe loc. Doar odată cu relansarea economică care a caracterizat perioa­da de după război, whisky-ul scoţian a redevenit prosper, sporind exporturi­le, în 1948, producţia se ridicase la 80 de milioane de litri, şi în 1957 se naşte prima distilerie de la 1900: Glen Keith, fondată de Seagram în urma reconver­tirii unei vechi mori.

Elanul regăsit nu s-a dovedit unul de durată: o nouă criză s-a manifestat rapid în anii ’60 şi ’70, şi doar începând cu ultimele două decenii ale secolului trecut se poate vorbi despre o reluare rapidă stabilă şi con­solidată, cum demonstrează larga apre­ciere de care se bucură în întreaga lu­me whisky-urile din ţara kiltului.

Statele Unite

Prima băutură alcoolică produsă de părinţii pelerini debarcaţi pe pământul american la 1620 a fost berea, căreia i-a urmat imediat fabricarea de băuturi distilate, în special rom, obţinut din abundentele recolte ale plantaţiilor de trestie de zahăr din Caraibele învecina­te. La începutul secolului al XVII-lea, fugind de foametea şi de represiunile vechii Europe, au debarcat în Lumea Nouă primii imigranţi scoţieni şi irlan­dezi, aducând cu ei preţioase alambi­curi proprii şi îndemânarea deja câştigată în distilarea alcoolurilor.

Iniţial, noii colonişti s-au stabilit pe coasta orien­tală, unde au fondat statele Maryland, Virginia, Pennsylvania şi Carolina de Nord şi s-au obişnuit să cultive secara şi porumbul. A fost necesar să se termi­ne Războiul de Independeţâ american pentru a pune bazele primei distilerii comerciale în Kentucky, care, din sim­plu comitat al Virginiei de Vest, în 1792 devenea oficial cel de-al cincisprezece­lea stat al Uniunii.

Este binecunoscut că George Washington a fost primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, însă nu toată lumea ştie că în 1797, lăsând deoparte politica, acesta a decis să-şi investească propriile economii în construcţia unei distilerii. Dotată cu 5 alambicuri, fabrica a început să producă băuturi alcoolice distilate din secară şi orz, destinate vânzării la butoi; încă din primul an au fost produse circa 4000 de litri de alcool. La moartea fostului preşedinte, survenită numai doi ani mai târziu, activitatea a trecut în mâinile nepotului, dar în 1815 fabrica s-a închis. în 2003, unii distilatori de la Maker’s Mark şi de la Jim Beam au reînnoit splendoarea „Părintelui Patriei”, producând whisky-uri noi după metoda inventată de Washington.

  In 1791, noul guvern federal punea deja primele dări pe băuturile distilate. Cultivatorii-distilatori din Pennsylvania de Vest au răspuns măcelărind agenţii fe­derali ai taxelor, în ceea ce s-a numit mai târziu „revolta whisky-ului“. Ordi­nea a fost restabilită numai datorită preşedintelui George Washington, care a decis să negocieze cu protestării.

Combinată cu iminenta revoluţie indus­trială, pornirea unei adevărate indus­trii naţionale a whisky-ului se situează în mod simbolic în 1802, an în care nou-alesul preşedinte a abolit Thomas Jefferson toate taxele pentru whisky, începând cu anii 40 ai secolului opt­sprezece, bourbonul a fost recunoscut şi comercializat ca un tip caracteristic de whiskey american, produs în Ken­tucky, Tennessee, Indiana, Illinois, Ohio, Missouri, Pennsylvania, Carolina de Nord şi Georgia. Astăzi producţia de Bourbon este limitată la Kentucky şi In­diana, cu toate că singura cerinţă legală înmormântarea alcoolicilor pentru a numi un whiskey Bourbon es­te aceea de a fi produs în Statele Unite, în 1861, izbucnirea Războiului de Se­cesiune a determinat o întrerupere neaşteptată în dezvoltarea industriei whiskey-ului, asuprită de introducerea de noi taxe având drept scop finanţarea efortului de război.

La 29 ianuarie 1919, ziua în care guvernul a adoptat, prin amendamentul numărul XVIII, legea Prohibiţiei, americanii au fost prinşi de o febră ciudată. în barurile din oraşe căruţe uriaşe purtau coşciuge care erau puse în centrul localelor (imaginea alăturată). La lumina lumânărilor se desfăşura un spectacol pe cât de interesant, pe atât de bizar: lăzi pline cu sticle de whisky cu sute de persoane strânse să participe la înmormântarea tragicomică a alcoolicilor. într-un soi de delir, Statele Unite sărbătoreau începutul unei perioade care a cântărit greu în istoria ţării timp de 14 ani.

Atunci şi-au făcut apariţia aşa-zişii bootleggers, care se ocu­pau cu vânzarea whiskey-ului de contra­bandă soldaţilor nordişti şi sudişti, pe care îl ascundeau în jambierele (leggers) de la cizme (boots). După sfârşitul războiului, distileriile s-au dezvoltat din nou, perioadă care a durat până la înce­putul anilor 1900. Marea majoritate a distilatorilor alesese să folosească alam­bicul inventat de Aeneas Coffey, care făcu­se deja norocul producătorilor scoţieni.

De-alungul anilor 1800 s-a răspândit la nivel naţional un fenomen social ghi­dat de o combinaţie puternică de gru­puri religioase, femei şi legi antialcoo-lice, partizani ai abstinenţei şi ai mo­derării. Mutarea radicală a panoramei sociale a fost realizată de izbucnirea Marelui Război. Revenirea privaţiunilor, reconversia industrială şi uriaşa creştere a populaţiei urmată de galopul imigraţiei au transformat radical drumul societăţii americane, iar „cruciada prohibiţionistă” – în unele cazuri atinsă de curente ra­siste – a atins cote nemaiîntâlnite, până într-acolo încât a devenit un instrument de presiune politică de care nu se mai putea face abstracţie.

Fantasticii ani douăzeci în 1909, aproximativ douăzeci de state adoptaseră forme mai mult sau mai puţin rigide de prohibiţie, sau chiar interdicţia de a mai produce, vinde sau consuma băuturi alcoolice, exprimând rigoarea puritană a epocii. La 17 ianuarie 1920, odată cu Volstead Act devine aplicabil al XVIII-lea amendament, aprobat cu un an înainte, care decreta prohibiţia la ni­vel naţional, cu consecinţa desfiinţării unei importante părţi a distileriilor în fa­voarea unei adevărate industrii ascunse.

Imediat Statele Unite au fost înecate în alcool ilegal, din care o mare parte de o calitate dubioasă. Fantasticii ani douăzeci au luat sfârşit la 5 decembrie 1933, când s-a încheiat o epocă destinată să lase o urmă de neşters în istoria americană. Chiar dacă Prohibiţia luase sfârşit, mul­te din vechile distilerii nu s-au redes­chis, însă industria a început o conso­lidare lentă, aproape imediat întreruptă de al doilea conflict mondial. Abia după război producţia s-a întors la normalitate, regăsind chiar acea relansare ti­midă pe care conflictul mondial o întrerupsese brusc.

Astăzi lupta whisky-ului american poa­te fi considerată câştigată: de câţiva ani încoace, prestigioase distilerii, precum Buffalo Trace, Jim Beam sau Maker’s Mark, oferă Bourbon simplu de calita­te superioară capabil să concureze cu cele mai bune single malt, subliniind dinamismul regăsit al industriei ame­ricane în acest sector.

Independent de ţara unde se produce, elementele esenţiale pentru fabricarea whisky-ului sunt mereu aceleaşi: apa, cerealele şi drojdia. De fapt, deşi este adevărat că diferenţele între diversele tipuri de distilare (de exemplu între un Bourbon american şi un blended sco­ţian) sunt legate în mare măsură de tehnicile de elaborare, este mult mai importantă calitatea celor trei elemen­te componente care îi determină ca­racteristicile. Izvoarele cele mai pure, cerealele de calitate şi drojdia aleasă sunt secretele unui whisky bun.

Incoming search terms:

• fabricarea whisky-ului