Icre de casa

Printeaza

Icre de casa din: icre, ulei, lamaie, ceapa, masline.

Ingrediente:Icre de casa

  • 100 g icre
  • 300-350 ml ulei
  • zeamă de lămâie
  • ceapă
  • măsline pentru ornat

 

Sfaturi:

In cazul în care avem un peşte proaspăt care conţine icre, acestea se scot cu grijă, nu se spală, ci se sărează puţin, ţinându-se la frigider 2-3 zile. (Pentru reuşita lor; icrele nu trebuie să fie foarte proaspete.)

Dacă aveţi icre proaspete, dar nu doriţi să le preparaţi curând, le puneţi într-un borcan, alternând icrele cu sare.

Se pun în borcan fără a li se scoate pieliţa. Se ţin la frigider, iar când se folosesc, trebuie desărate în prealabil.

Se pun în apă rece, învelite în tifon.

Li se schimbă apa de câteva ori.

Nu se adaugă sare chiar de la început, pentru a evita să iasă prea sărate.

La fel veţi proceda şi cu cele cumpărate din magazin, căci şi acelea conţin destulă sare.

Mod de preparare:

Icrele proaspete (cele ţinute la frigider 2-3 zile) se scurg de apa care s-a format prin topirea sării, se pun într-un castron cu zeamă de lămâie, se bat un pic cu furculiţa, astfel reuşind să îndepărtăm cu uşurinţă pieliţele.

Uleiul se adaugă puţin câte puţin, la început, bătând încontinuu cu furculiţa sau folosind mixerul.

Cantitatea de ulei se măreşte treptat, iar icrele mai pot fi stropite cu puţin sifon sau apă minerală, astfel devenind mai pufoase.

Se mai adaugă zeamă de lămâie, care le va face mai albe. Se gustă de sare şi acreală.

Compoziţia trebuie să fie ca o cremă pufoasă şi consistentă.

Dacă se întâmplă ca icrele să se taie (cauza o reprezintă uleiul pus prea rece sau turnat mult de la început), se ia o lingură de icre nepreparate, care se amestecă într-un vas separat, picurând câte puţin ulei şi puţină apă sau sifon şi amestecându-se continuu, apoi se adaugă puţin câte puţin din icrele tăiate.

Dacă ni s-a întâmplat acest „accident”, putem drege cu miez de pâine albă înmuiată în apă şi stoarsă bine. Se pune într-un castron circa 60 g miez de pâine şi se amestecă, adăugând treptat icrele tăiate.

Se mai pot drege cu circa 50 g gr gris fiert tare şi răcit bine, aplicând aceeaşi metodă ca şi cu miezul de pâine.

Dacă icrele au bobul mai gelatinos, trebuie să se stropească de la început cu apă sau cu sifon.

Icrele bine legate se ţin la rece 2-3 ore, după care, dacă s-au întărit, se mai amestecă adăugând apă sau sifon cât primesc.

Se reţine o cantitate mică, iar restul se pun pe un platou, se aranjează şi se netezesc. Apoi, cu icrele reţinute se garnisesc (cu şpriţul) felii de lămâie. Deasuprâ se pun măsline (fără sâmburi).

Salata de icre se aduce la masă pe un platou, nu foarte mare, ornată cu măsline, gogoşar, felii de lămâie cu marginea crestată.

Dacă însă ele vor fi servite pe farfurii aduse la masă în porţii pentru fiecare invitat, alături de alte aperitive, se pun pe foi de lăptuci, având grijă să nu se atingă de celelalte feluri. Se servesc cu ceapă tăiată mărunt.

Icre de casa

Icre de casa

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.