Gulas de vita cu morcov si pastarnac

Printeaza

O reteta delicioasa de gulas de vita cu morcov si pastarnac din: ceapa, morcovi, cimbru, carne de vita, ulei, faina, bere neagra, concentrat de supa, foi de dafin, sare, piper, zahar, cartofi, pastarnac, unt si smantana.

Ingrediente:Gulas de vita cu morcov si pastarnac

  • 1 ceapă
  • 750 g morcovi
  • 1 fir cimbru
  • 1 kg carne de vită pentru gulaş
  • 2 linguri ulei
  • 2 linguri făină
  • 500 ml bere neagră
  • 1 linguriţă concentrat de supă
  • 3 foi de dafin
  • sare,
  • piper
  • zahăr
  • 900 g cartofi
  • 3 rădăcini de păstârnac
  • 1 lingură unt
  • 4 linguri de smântână dulce

 

Mod de preparare:

Se încinge cuptorul la 160 °C. Se curăţă şi se toacă ceapa. Se curăţă morcovii şi se taie bucăţi. Se încinge uleiul într-o cratiţă şi se prăjesc pe rând porţii de carne, la foc iute, amestecând. Se scot şi în cratiţă se călesc ceapa şi morcovii; se pudrează cu făină şi se călesc.

Se adaugă din nou carnea, se toarnă bere şi se adaugă concentratul de supă; se lasă să dea în clocot. Se adaugă cimbru şi foaia de dafin. Se condimentează gulaşul cu sare, piper şi un praf de zahăr; se acoperă vasul cu un capac şi se înăbuşă la cuptor cca 2-1/2 ore.

Se curăţă de coajă cartofii şi rădăcinile de păstârnac şi se taie cuburi mari. Se pun la fiert în apă clocotită cu sare şi se lasă să fiarbă 15 min. Se scurg şi se lasă să se răcorească puţin. Se adaugă unt şi smân­tână şi se pasează. Se condimentează piureul cu sare, piper şi eventual nucşoară. Se mai potriveşte o dată gulaşul de sare şi piper şi se serveşte cu piure.

Gulas de vita cu morcov si pastarnac

Gulas de vita cu morcov si pastarnac

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.