Friptura de porc la cuptor cu rozmarin si seminte de fenicul

Printeaza

Friptura de porc la cuptor cu rozmarin si seminte de fenicul din: spată de porc, sare Maldon, rozmarin proaspat, seminte de fenicul usutroi, otet balsamic, dafin, ulei de masline, oase de porc, tulpini de ţelipă, morcov, ceapa.

Friptura_de_porc_la_cutor_cu_rozmarin_si_seminte_de_fenicul

Ingrediente:

  • 1/2 spată de porc de aproximativ 3 kg (cu tot cu os)
  • sare de mare Maldon
  • 1 lingură de rozmarin proaspăt tocat
  • 1/2 lingură de seminţe de fenicul
  • 5 căţei de usturoi
  • 8 linguri de oţet balsamic
  • 4 frunze de dafin
  • 2 linguri de ulei de măsline
  • oase de porc tăiate
  • 5 tulpini de ţelipă tocate mare
  • 1 morcov mare tocat mare
  • 1 ceapă mare tocată mare

Mod de preparare:

Puneţi carnea pe un tocător şi frecaţi crestăturile cu puţină sare şi rozmarin tocat, încercând să le pătrundeţi bine. Intr-un mojar, zdrobiţi cu pisălogul seminţele de fenicul, apoi usturoiul şi restul de rozmarin tocat şi frecaţi carnea cu acest amestec — nu şoriciul, căci se va arde.

Puneţi carnea într-o tavă mare de copt, împreună cu oţetul balsamic, frunzele de dafin şi uleiul de măsline. Lăsaţi-o deoparte aproximativ 1/2 oră să se marineze. Intre timp, încălziţi cuptorul la cea mai mare temperatură şi rumeniţi oasele.

Frecaţi şoriciul cu multă sare de mare — aceasta va scoate apa din el, care se va evapora. Puneţi carnea direct pe grătar, în partea superioară a cuptorului. Adăugaţi oasele rumenite şi legumele în marinata balsamică rămasă, turnaţi 570 ml de apă şi puneţi totul în cuptor, sub carne.

Pe măsură ce se face carnea, toate sucurile din ea se vor scurge în tavă. Acesta va fi sosul dumneavoastră. De asemenea, pe carne se vor vedea frumos urmele de grătar. Carnea se va face cam într-o oră. După 20 de minute, reduceţi temperatura cuptorului la 220°C — treapta 7 la cel pe gaz.

După ce este gata, scoateţi carnea din cuptor, aşezaţi-o pe un platou acoperit cu o folie de aluminiu, pentru a-i păstra toate sucurile. Lăsaţi-o deoparte cel puţin 10 minute. Pregătiţi legumele pe care doriţi să le serviţi drept garnitură şi preparaţi un sos din sucurile rămase în tavă.

Puneţi oasele, sosul din tavă şi legumele într-o cratiţă mare. Adăugaţi nişte apă în tava în care au fost oasele şi legumele, deoarece pe fundul ei rămân nişte resturi păstoase, lipicioase, care sunt foarte gustoase. Fierbeţi din nou, răzuiţi apoi toată bunătatea de pe fundul tăvii şi puneţi totul în cratiţă.

Aduceţi la fierbere, agitând din când în când, îndepărtaţi uleiul, grăsimea sau spuma de deasupra, apoi treceţi conţinutul printr-o sită şi aruncaţi toate legumele şi oasele. Lăsaţi-I să scadă şi asezonaţi după gust.

Friptura de porc la cuptor cu rozmarin si seminte de fenicul

Friptura_de_porc_la_cutor_cu_rozmarin_si_seminte_de_fenicul

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.