Frigărui de miel cu pesto de mentă

Printeaza

O reteta de frigarui de miel cu pesto de menta din: pulpa de miel, seminte de coriandru, ceapa, ulei de masline, parmezan, rozmarin, patrunjel, menta, lamaie, usturoi, sare si piper.

Ingrediente:Frigărui de miel cu pesto de mentă

  • 500g pulpă de miel
  • 1 linguriţă rasă seminţe de coriandru măcinate
  • 1 ceapă mare
  • 50ml ulei de măsline
  • 50g parmezan
  • 4-5 fire de rozmarin
  • 1 leg. pătrunjel
  • 1 leg. mentă
  • 1 lămâie
  • 1 căţel de usturoi
  • sare
  • piper

 

Mod de preparare:

Curăţaţi carnea de pieliţe şi tendoa­ne, spălaţi-o, scurgeţi-o de apă şi ştergeţi-o cu şerveţele. Tăiaţi apoi carnea în cubuleţe cu latura de cir­ca 3cm, stropiţi-le cu 2 linguri de ulei şi presăraţi-le cu sare, piper şi coriandru mă­cinat.

Curăţaţi ceapa, spălaţi-o, tăiaţi-o în 4 şi desfaceţi sferturile în foi. Puneţi pe beţe de frigărui alternativ bucăţele de car­ne şi ceapă. Puneţi frigăruile astfel pregăti­te pe grătarul încins şi frigeţi-le până când se rumenesc frumos pe toate părţile.

Pentru pesto, tocaţi verdeţurile, apoi puneţi-le într-un mojar, împreună cu usturoiul, adăugaţi puţină sare grunjoasă şi pisaţi-le până când obţineţi o pastă.

Adăugaţi uleiul rămas, zeama de lămâie şi parmezanul dat pe răzătoarea mică şi omogenizaţi bine. Serviţi frigăruile fierbinţi presărate cu sosul pesto.

Frigărui de miel cu pesto de mentă

Frigărui de miel cu pesto de mentă

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.